În viață nu-i ca-n povesti, spun mulți. Sau nu. Poți deveni, în realitate, și fără prea mult efort, nu doar eroul din poveste, ci și povestea în sine. În doisprezece pași simpli poți învăța să transformi în prinț orice broscoi care-ți apare zilnic în cale, dându-i un sărut fermecat.
În acest fel, te asiguri că sistemul tău imunitar mintal va fi mereu sănătos. Accepți provocarea? Brian Tracy este unul dintre cei mai renumiți autori de studii de dezvoltare personală și coaching din America. Născut în Canada, într-o familie săracă, a renunțat la studiile liceale și a început să muncească de foarte devreme. La 20 de ani părăsește Canada și începe să călătorească prin lume. Astfel ajunge să lucreze în Anglia, Franța, Spania, Gibraltar, Turcia, Iran, India; își petrece doi ani din viață în Thailanda. Își începe ascensiunea în lumea afacerilor ca agent comercial și ajunge să fie numit director de vânzări într-o companie cu un capital de 276 de milioane de dolari. După vârsta de 30 de ani, se înscrie la Universitatea din Albertă, unde obține o diplomă în comerț; își ia apoi masteratul în administrație și management la Universitatea Columbia Pacific. De-a lungul activității sale profesionale a lucrat în douăzeci și două de companii, în domenii diferite. Din 1981 a început să-și expună principiile de management personal și organizațional în conferințe și seminarii ținute în întreaga lume, iar serviciile sale de consultanță și pregătire în afaceri sunt apreciate de peste cinci sute de corporații. A publicat peste cincizeci de cărți și a apărut în aproximativ trei sute de conferințe video și audio; an de an, audiența să numără peste 250 000 de persoane. Călătorește și ține prelegeri de mai bine de o sută de ori pe an și derulează operațiuni de afaceri în 17 țări. Christina Tracy Stein și-a luat diploma de licență în psihologie la Universitatea din California de Sud, masteratul în psihologie clinică la Universitatea Antioch, are un atestat în terapia cuplului și a familiei și este specialist în stil de viață și nutriție. Înainte să-și deschidă propriul cabinet, Christina a lucrat la Maple Counseling Center din Beverly Hills, California, unde a participat la mai multe programe de formare precum Dezvoltare și Evaluare, Consiliere pentru adulți și alte programe de grup. În total, a petrecut peste cinci mii de ore cu clienți individuali, cupluri și grupuri de oameni cu care a făcut evaluare, psihoterapie și consiliere psihologică. Ca terapeut și trainer preocupat de conștientizare și dezvoltare personală, Christina încearcă să-i ajute pe oameni să-și descopere punctele țări și să-și îndeplinească obiectivele pentru a duce o viață împlinită.
