Serie de autor - FORMAT PDF

Vină este un roman despre povara fericirii (chiar așa!) și chinul permanent al demonicului de a surpa – prin patologia patimii oarbe – iubirea curată, armonia conjugală, farmecul divin al copilăriei și nobila condiție de părinte.
Citește tot rezumatul cărții Serie de autor... - Dan C. Mihăilescu 1. Vina (320 pagini, an apariție: 2015) Greu este să fii bun. Așa sună verdictul unui filozof presocratic la care mă încruntam abitir pe la 20 de ani. Acum, la 60, după ce am învățat de la aceiași înțelepți că „toți oamenii sunt rai", dar că „nu trebuie să-i judeci", nu mă mai grăbesc cu încruntarea. Doar zâmbesc puțin ofilit, în dulce resemnare. Cu un astfel de zâmbet – trist, admirativ, îngăduitor și compătimitor totodată – trebuie întâmpinat (și fără îndoială iertat) Tomas H., personajul axial din romanul Cameliei Cavadia. Destinat fericirii, dar eșuat lamentabil. Vinovat inocent și egofil culpabil. Și totuși înseninat, dureros de triumfător în final, după ce altruismul învinge mizantropia, iar dăruirea de sine absolvă vinovăția. În fond, ce ar fi vina fără ispășire? Un roman despre povara fericirii (chiar așa!) și chinul permanent al demonicului de a surpa – prin patologia patimii oarbe – iubirea curată, armonia conjugală, farmecul divin al copilăriei și nobila condiție de părinte. Un debut surprinzător prin precizia arhitecturii narative și siguranța rotirii caruselului cu multe și subtile relații psihologice. În plus, îmbucurător prin opțiunea preponderent morală, într-o vreme dominată de anarhie, relativism și etică în răspăr. Dan C. Mihăilescu   De când mă știu am vrut să devin scriitoare. PR de meserie, am scris poveștile altora, dar mi-am dat seama că am înăuntrul meu propriile povești care așteaptă să le dau viață. Tot ceea ce am făcut pînă acum a roit în jurul cuvintelor. Prin prisma meseriei mele, am scris sute de comunicate, am luat zeci de interviuri, m-am trezit cu zeci de fraze construite-n cap și am adormit cu altele bâzâindu-mi în ureche. Am hotărât că e timpul să-mi urmez visul și să devin ceea ce m-am simțit mereu. - Camelia Cavadia 2. Măștile fricii (240 pagini, an apariție: 2016) O carte despre modul în care traumele din copilărie ajung să ne domine și să sufoce maturitatea. O poveste care probabil reprezintă realitatea multor familii de aici și de aiurea: amprenta lăsată asupra viitorului unui copil de un părinte autoritar, violent și incapabil să își depășească neputințele. O istorie a metamorfozei unei personalități abuzate de violență și frica, o privire emoționantă asupra maternității înăbușite de stereotipuri și a unei iubiri care putea să fie perfectă, dacă protagoniștii săi ar fi trăit prezentul (clipa).   Un roman frumos și trist, dur și sensibil deopotrivă, o mărturie impresionantă despre părinți și copii și frica teribilă care îi desparte uneori, sufocând iubirea, pacea interioară, bucuria vieții, tot ce e mai frumos în oameni. - Radu Găvan   Pe Camelia o cunosc de foarte multă vreme și am fost uimită să descopăr în cărțile sale o voce nouă, necunoscută mie. Mătura și tranșantă în felul în care își creează personajele, ea le iubește apoi ca pe niște copii, cu toate defectele și durerile lor. Ema, David și Sofia sunt niște personaje tragice, într-o istorie cutremurătoare în familiaritatea ei. Abuzul, fizic și emoțional, suferit și perpetuat de personaje, este șocant prin perspectivă intimă din care e reflectat. Și dacă e nevoie de un argument în plus pentru a citi Măștile fricii, iată-l: vă va face să vă reevaluați relația cu cei iubiți, cu teama de a nu descoperi un pic din bovarica Ema în voi înșivă. - Ada Roseți   Măștile fricii este o carte despre modul în care traumele din copilărie ajung să ne domine și să sufoce maturitatea. O poveste care probabil reprezintă realitatea multor familii de aici și de aiurea: amprenta lăsată asupra viitorului unui copil de un părinte autoritar, violent și incapabil să își depășească neputințele. O istorie a metamorfozei unei personalități abuzate de violență și frica, o privire emoționantă asupra maternității înăbușite de stereotipuri și a unei iubiri care putea să fie perfectă, dacă protagoniștii săi ar fi trăit prezentul (clipa). 3. Purgatoriul îngerilor (376 pagini, an apariție: 2018) Spunem mereu, și a devenit un clișeu, că literatura înseamnă empatie. Însă prea puțini dintre noi, scriitorii, facem din literatura noastră un document real, emoționant, mișcător al acestei empatii. Romanul Cameliei Cavadia tocmai așa ceva este: documentul emoționant al unei lumi a copiilor dispăruți. Un document al infernului și al purgatoriului pe care acești îngeri căzuți fără voia lor sunt nevoiți să-l parcurgă. Tocmai astfel de documente îți dau speranța că literatura înseamnă, totuși, mai mult decât un joc estetic. Mă bucur mult, așadar, că o astfel de carte e posibilă. - Radu Vâncu   Am scris această carte pentru că mă impresionează vulnerabilitatea copiilor, pentru că uit greu un chip trist, pentru că nu pot să nu mă-ntreb unde dorm, ce mănâncă, ce vieți au copiii străzii, dar mai ales care este povestea care i-a adus acolo. Am scris-o și pentru că sunt mama. Și mi-e imposibil să gândesc ce-aș face și cum aș reuși să supraviețuiesc dacă s-ar întâmpla vreodată ceva rău copilului meu - Camelia Cavadia   Purgatoriul îngerilor este documentul emoționant al unei lumi a copiilor dispăruți. Un document al infernului și al purgatoriului pe care acești îngeri căzuți fără voia lor sunt nevoiți să-l parcurgă. Tocmai astfel de documente îți dau speranța că literatura înseamnă, totuși, mai mult decât un joc estetic. Mă bucur mult, așadar, că o astfel de carte e posibilă. - Radu Vancu Fragment din romanul "Purgatoriul îngerilor" de Camelia Cavadia: "În primele zile de după dispariția fiului ei, Măria a preferat să stea acasă, să-l aștepte. Ca nu cumva să fie casa goală, în caz că el ar fi găsit o cale de întoarcere. Mintea îi alerga însă din ușă în ușă întrebând de el. Ochii luminau în întuneric potecile șerpuite și săreau de la o casă la alta în salturi iepurești. Repede-repede, fără niciun timp mort. O fracțiune de secundă îi luă să vadă dacă e acolo, pentru ca imediat să treacă mai departe. Tic-tac, tic-tac pulsa ceasul, fără secunde de irosit. Angel dormea sus, în cameră, dar ei îi era frică să urce la el. Știa că, dacă Angel ar fi deschis ochii și ar fi văzut-o așa, deasupra lui, i-ar fi întinat copilăria pentru totdeauna. În plus, avea datoria să rămână jos, în hol, să-l aștepte pe celălalt. Să privească pe geam. Să-l întâmpine. Nu-și putea părăsi postul. Era în garnizoană. Pentru ea, orele se topeau când ușor, că înghețată la soare, când greu, că lava ce se scurge agonizant. Totuși, când îl văzu pe Aron, în prag, după primele căutări, realiza că timpul se făcuse scrum. Măria scoase un țipăt care zgudui casa din temelii și poate întreg cartierul.  Se uită la mâinile lui, așteptându-se să-l vadă acolo. Se tti ta în spatele lui, dar Aron era singur. Trase din nou țipăt, însoțit de data asta de un plâns ascuțit, ca un mănunchi de schije invizibile. Avu dintr-odată o viziune. Sc uita la Aron și știu că părul îi va muri în noaptea aceea și îi va deveni ninsoare. Iar asta o sperie chiar mai tare decât mâinile lui goale. Gândurile se perindau cu viteză și nici n-apucau bine să se usuce, că se pierdeau în trecut, devenind amintiri plutitoare." Citește mai puțin...