Publicată în 1975, Trădarea Occidentului izvorăște din aceeași viziune critică de o extremă luciditate (admiratorii l-au și numit de altfel „omul care a prevăzut tot”) asupra societății.
Polemizând cu denigratorii înverșunați ai Occidentului și ai valorilor acestuia (a fi „antioccidental” n-a încetat să fie o modă nici astăzi), cu apologeții iraționalismului și ai „primitivismului”, Ellul nu contesta însă criza profundă prin care trece Occidentul actual. În opinia sa, civilizația și cultura occidentală și-a trădat propriile valori (pe care le-a inventat și le-a răspândit pretutindeni), respectiv rațiunea, individul și libertatea, pe care, în numele eficienței, le-a substituit prin „înlocuitorii” care le reproduc aparențele, dar reprezintă în realitate tocmai contrariul acestor valori. Iar diagnosticul lui Ellul este de o gravitate extremă, este un „strigăt în pustiu”, pe care cei mai mulți preferă să-l ignore din lașitate sau din teama disconfortului psihic în care te instalează viziunea dezabuzată a gânditorului: „Văd Europa mergând cu pași mari către sfârșitul ei.
