La Inimi - FORMAT PDF

Un vag miros de carne la grătar, un trepidat de motor puternic pe două roți, verdele verii foșnind în ultima căldură de august, și irezistibilă dorința de a scrie o așează pe scaunul vechi și degradat, pe un colț, cu laptopul tras de capac pe genunchi.
Citește tot rezumatul cărții La Inimi... E Sfânta Maria și crede în ea. Ce ar fi de făcut? Cum să împace Carla exteriorul despre care crede că o împiedică, cu vocația ei crescută cu fiecare componentă a celulei sale? Să mai scrie puțin, îi e dor ca de o baie în apa călduță într-o seară pe plajă, când oamenii s-au cam retras pe la cazări și timpul fâșâie fin clipocind perfid în mici, în valurele mici pe mal... A trecut atâta timp, lunile s-au scurs, Slavi e iar în spital. La Inimi Fragment din carte: O cafea nu băuseră încă, nu avuseseră marea-marea clipă de intimitate pe care ți-o dă așezarea față în față în lumea deschisă de o ceașcă - albă, grăsuță, porțelanată, transparentă, cum o fi ea. Se pare că nu era nici unul dintre ei băutori de cafea clasici, adică sculat, teleghidat la aragaz sau expresor, turnat, băut, deschis ochii. Nu, erau dintre cei care se puteau abține - Carla se învățase recent, de când era singură, de fapt de câțiva ani, să își fiarbă la ibric o linguriță de aromă, nu foarte devreme, dimineața. Nu se obișnuise nici cu gustul cafelei adevărate, de clasă, ci o amețea pe cea obișnuită, o Novă Brasilia ieftină, cu zahăr brun și lapte. Era așa, ca o pauză înainte de intrarea în scenă. Ura diminețile și nici nu se putea trezi devreme, norocul ei era că își punea cursurile, la facultate, după 11, și de atunci, de tare demult, nu mai era nevoită să facă pași înainte la ore mici. Plus că nu putea mânca dimineața, deși tensiunea ei, în jur de 9, i-ar fi cerut niște hrană. Slavi mai bea cafea, dar adevărata lor intimitate urma să vină târziu, mult mai târziu, la curte, unde urma să se mute povestea lor. Deci… Nu ți-e foame, Carla? Nu prea, spune ea, întorcându- se cu o față tristă de la fereastra neagră. Ce căută aici? În ce se baga? Probabil că nu era nimc, era doar o întâmplare de vară, una dintr-un șir nereușit de povești pseudo-amoroase, în care fiecare pândea, căutând la celălalt ceea ce cauta. Fusese trompetistul suferind de Parkinson, un tip din Germania care lucra pe șantier (!), Remus S. (ohooo!), Dabi - călătorul mistocar de București, zis și «okey, bos», tot felul de personaje nereușite, strâmbe, neterminate,  hidoase chiar, cărora autorul uitase să le adauge ingredientul de care ea avea nevoie -  suflet inspirațional și posibilități materiale. Hm.