Tatuaj pe glezna stanga

Cu prilejul reuniunii de 25 de ani de la terminarea facultății, o femeie de vârstă a doua se reîntâlnește cu bărbatul de care fusese îndrăgostită în studenție. Așa începe aventura personajului-narator, prilej de autodescoperire și reflecție asupra dragostei mature.
Citește tot rezumatul cărții Tatuaj pe glezna stanga... Un roman confesiv, care se confunda pe alocuri cu un jurnal intim, amintind de proza Hertei Muller. Actul scriitoricesc apare ca formă de terapie, iar relatarea experiențelor existențiale, a căutărilor personale se împletește cu comentarii pe marginea societății de consum, cu amintiri din perioada comunistă și referințe literare ori pop culture.  "O agitație interioară ieșită din comun, o nervozitate erotică paroxistică, acestea sunt trăsăturile distinctive ale personajului feminin din proza doamnei Carmen Gheorghe."  - Alex ștefănescu "Aveți de a face așadar cu un volum care, în ciuda aparențeleor celebrează viața dintr-o perspectivă mătură și lucidă (asumând deopotrivă suferință și fericirea drept stări de neocolit), o lectură provocatoare și în același timp seducătoare, cu alte cuvinte, o lectură pe deplin contemporană,  atât în conținut, cât și în formă." (Sever Gulea) Pe doamna Carmen Gheorghe, conferențiar la Universitatea Transilvania Brașov o știam, măcar din vedere, din librărie – o prezență pe care nu o puteai trece cu vederea, care cu siguranță ieșea în evidență, prin preferințele de lectură alese și prin vestimentăția cel puțîn deosebită, toate întregînd imaginea unei femei ambițioase, de succes, mereu implicată într-un proiect profesional important. Poate tocmai de aceea am fost surprins, când am văzut volumul apărut recent la Editura Rao, intitulat Tatuaj pe glezna stângă, semnat de… Carmen Gheorghe. Inițial am crezut că e vorba doar de o coincidență de nume – în fond, cât timp să mai ai, atunci când predai la facultate Drept Bancar să te mai apuci și de literatură? M-am lămurit până la urmă de faptul că romanul cu un titlu și o copertă atât de provocatoare aparținea acelei prezențe greu de uitat pe care o remarcasem, o prezență care iată, urma să se dezvăluie și într-o ipostază creatoare sensibilă. În așteptarea lansării pe care am organizat-o recent la Librăria Șt.O.Iosif Brașov, am purces la lectură, nu fără o oarecare curiozitate. Aflând, de pe coperta a IV-a a volumului că voi pătrunde într-o intrigă amoroasă surprinsă la vârsta a doua, mărturisesc că am avut o abordare clasică, școlărească, cu creionul în mână, pregătit fiind să iau notițe legate de personaje și de scheletul narativ. Am eșuat însă destul de devreme, în demersul meu gospodăresc, după primele 30 de pagini, când mi-am dat seama că romanul pe care îl aveam în față scăpa sistematic și deloc întâmplător acestei abordări didactice. Așa cum a remarcat și profesorul Virgil Borcan, la lansarea volumului pe care am găzduit-o la Librăria Șt.O.Iosif, volumul lui Carmen Gheorghe nu poate fi condensat într-o singură idee, exprimată într-o propoziție simplă (așa cum se întâmplă cu foarte multe creații). La început cititorul trece prin ceea ce pare a fi o lungă introducere confesivă: totul este privit din perspectiva unei femei trecute de 40 de ani care dă senzația că ar urma să împărtășească o poveste de dragoste care a marcat-o profund. Urmează apoi, desigur, și desfășurarea poveștii, doar că nu într-o abordare clasică, cu un schelet convențional, cu momente ale acțiunii precis delimitate. Poate tocmai de aceea volumul semnat de Carmen Gheorghe este greu de asociat unei specii epice precise – aparent e vorba de un roman, de o poveste de amor contemporană, între două personaje aflate la vârsta a doua, o intrigă densă în probleme fundate mai ales pe lipsa de implicare egală a protagonișților (ea întotdeauna pare să dăruiască prea mult, cu încăpățânare, în vreme ce el ratează sistematic exercițiul implicării profunde). În fapt, avem de a face cu o confesiune a unei protagoniste care caută, dincolo de sprijinul medicamentos convențional (și atât de la îndemână) pentru suferința prin care trece, valențe terapeutice prin scris. Evoluția (circulară sau nu) a poveșții de dragoste transpare insular prin radiografia stărilor și percepțiilor protagonistei, o radiografie care păstrează adesea un caracter cât se poate de eterogen și de nesistematic, deși fără îndoială cât se poate de poetic. Prinsă între alegeri dificile, între atacul sentimentelor de vinovăție față de propria familie și bucuria tranzitorie a întâlnirilor amoroase, protagonista lui Carmen Gheorghe nu ezită să se aplece reflexiv, cu dezinvoltură și lirism asupra unor teme precum: trecerea timpului, condiția femeii, responsabilitatea pentru propria fericire (cea a minții dar și cea a inimii). Compoziția pe care o propune cartea lui Carmen Gheorghe este aparte – la confluența dintre roman, eseu, confesiune, o compoziție în care timpii și perspectivele narative glisează fără probleme, o compoziției densă în referințe livrești, muzicale, cinematografice, nelipsită de accente postmoderne (protagonistă vine explicit în întâmpinarea așteptărilor cititorilor, se adresează –retoric sau nu- cititorilor, la modul general sau chiar în particular iar narațiunea include chiar și povestea publicării romanului). Aveți de a face așadar cu un volum care, în ciuda aparențeleor celebrează viața dintr-o perspectivă matură și lucidă (asumând deopotrivă suferința și fericirea drept stări de neocolit), o lectură provocatoare și în același timp seducătoare, cu alte cuvinte, o lectură pe deplin contemporană, atât în conținut, cât și în formă. TATUAJ PE GLEZNA STÂNGĂ – Carmen Gheorghe- Editura Rao, 2012 Sever Gulea pentru blog.libris.ro Citește mai puțin...