Zorii fundatiei - FORMAT PDF

    În vreme ce Imperiul Galactic se străduiește să țină laolaltă milioane de planete, un savant concepe o idee care să păstreze cunoștințele omenirii în vremurile întunecate ce vor urma prăbușirii inevitabile a Imperiului.
Citește tot rezumatul cărții Zorii fundatiei... Savantul acela este Hari Seldon. Ideea lui: PSIHOISTORIA.     Este povestea confruntării lui Hari Seldon cu ambiții imperiale și intrigi birocratice pentru a crea moștenirea necesară unei viitoare renașteri a civilizației galactice.     Fragment din romanul "Zorii fundației" de Isaac Asimov:     ”— De unde crezi că i-a venit Wandei o asemenea idee? întrebă Seldon.     — Ei, Hari. A avut o șopârlă salvaniană, care a murit, nu ții minte? Și tatăl unei prietene de-a ei a murit într-un accident, iar la holoviziune vezi mereu câte ceva despre moarte. E imposibil să protejezi un copil astfel încât să-l împiedici să afle ce e moartea. De fapt, nici n-aș vrea să-l protejez de așa ceva. Moartea e o parte integrantă a vieții; trebuie să afle asta.     — Nu vorbeam despre moarte în general, Manella. Doar despre moartea mea. Cum i-o fi intrat în cap ideea asta?     Manella ezită. Ținea într-adevăr foarte mult la Hari.     „Cine ar putea să nu țină la el", își zise ea. „Deci cum să-i spun asta?" Dar cum ar fi putut să nu-i spună? Așa că-i spuse:     — Hari, tu i-ai băgat-o în cap.     — Eu?     — Bineînțeles, tu tot repeți de luni de zile c-o să împlinești șaizeci de ani și te tot plângi cu voce tare ca îmbătrânești. Singurul motiv pentru care lumea pregătește petrecerea asta e ca să te consoleze.     — Nu e deloc distractiv când împlinești șaizeci de ani, spuse Seldon cu indignare. Așteaptă! Așteaptă! O să afli pe pielea ta!     — Da... dacă sunt norocoasă. Unii n-ajung la vârsta asta. Totuși, dacă vorbești numai de cei șaizeci de ani pe care-i vei împlini și de bătrânețe, reușești să înspăimânți o fetiță impresionabilă.     Seldon oftă, părând încurcat.     — Îmi pare rău, dar e greu. Uită-te la mâinile mele. Se umplu de pete și în curând vor deveni noduroase. Nu mai pot fi torsador. Probabil că și un copil ar putea să mă trântească în genunchi.     — Și cum te deosebește asta de alți sexagenari? Măcar mintea ți-e la fel de ascuțită ca întotdeauna. Cât de des ai spus că numai asta contează?     — Știu. Dar mi-e dor de trupul meu tânăr.     — Mai ales că Dors nu pare să îmbătrânească, spuse Manella cu o ușoară malițiozitate.     — Ei da, așa cred... răspunse el stânjenit.     Își feri privirea, dând clar de înțeles că dorea să abandoneze subiectul.     Manella își studie socrul cu un aer grav. Necazul era că el nu știa nimic despre copii – de fapt, nimic despre oameni, în general. Era greu de crezut că, după ce-și petrecuse zece ani ca prim-ministru sub vechiul Împărat, aflase atât de puține lucruri despre semenii lui.” Citește mai puțin...