Antigona - Repovestire de - FORMAT PDF

Antigona: Care sunt originile acestei povestiri? Cioara: De unde provine, așadar, povestea Antigonei? Ali Smith: Antigona este un personaj din mitologia greacă. Una dintre cele mai cunoscute și memorabile modalități în care povestea ei a fost repetată de-a lungul secolelor și unul dintre motivele pentru care povestea ei a dăinuit și a fost redată de nenumărate ori în tot acest răstimp sunt legate de faptul că există o piesă minunată, o tragedie scrisă de Sofocle în jurul anului 442 î.Hr.
Citește tot rezumatul cărții Antigona - Repovestire de... Sofocle a fost un renumit dramaturg grec (dar și general în armata greacă). El a scris peste o sută de piese. Majoritatea s-au pierdut, păstrându se doar șapte dintre ele, una fiind chiar Antigona. Aceasta este una dintre cele trei piese cunoscute drept Piesele Tebane; celelalte două sunt despre Oedip, tatăl Antigonei, și se intitulează Oedip la Colonos și Oedip Rege. Se pare că mai întâi a fost scrisă Antigona, chiar dacă evenimentele care se petrec în această piesă au loc după faptele înfățișate în celelalte două. Este evident că Sofocle era foarte interesat de personajul Antigonei. De-a lungul secolelor, drama atât de reușită pe care a croit-o din istoria prințesei, o poveste care se petrece atunci când un singur om se ridică împotriva regulilor și politicii orașului și ale țării în care locuiește, sau când o fată neputincioasă ridică glasul împotriva unui rege care se consideră atotputernic, o poveste despre ce se întâmplă atunci când o singură persoană refuză dictatul unui tiran, a fost mereu jucată, rescrisă și adaptată și nu și-a pierdut deloc din însemnătate sau vitalitate. Este genul de poveste care va fi mereu relevanță, din tot felul de motive, pentru că există lucruri care nu se schimbă nicicând, oricare ar fi secolul în care am trăi și oriunde ne-am situa în istorie. Povestea aceasta vorbește și despre ce este important pentru oameni, și despre felul în care aceștia fac ca să dea o importanță lucrurilor, și despre modul în care ne comportam unul față de celălalt, și despre semnificația puterii, despre ce ne îndeamnă ea să facem, despre cât de multă sau cât de puțină putere au cu adevărat oamenii. Cioara: Așadar, tu ai adaptat povestea după adaptarea lui Sofocle a istoriei din mitologia antică? Ali: Da. Cioară: Dar asta nu aduce cumva cu un furt? Ali: Nu, nu cred. În felul acesta sunt redate aproape toate poveștile de-a lungul timpului. Este una dintre modalitățile prin care poveștile supraviețuiesc. Cioara: Este că atunci când mă așez eu pe ceva ce pare bun de mâncat, de exemplu pe leșul unui cal sau pe niște resturi aruncate, și aleg cea mai bună bucățică pe care o mănânc, apoi îmi iau zborul? Ali: Cam așa ceva. Poveștile sunt o formă de hrană. Avem nevoie de ele. Iar faptul că povestea Antigonei, o poveste despre o fată care vrea să l comemoreze pe fratele său ucis și despre modul în care o face, continuă să fie spusă ne sugerează că avem nevoie de ea, că ar putea fi unul dintre mijloacele prin care viața și moartea capătă înțeles, că ar putea fi unul dintre mijloacele care ne ajută să înțelegem viața și moartea și că există în ea ceva care ne hrănește, chiar dacă este plină de lucruri cumplite și dificile, fiind o poveste foarte întunecată și plină de tristețe. Fragment din carte: "Câinele privi cioară luându-și zborul, apoi se întoarse și văzu cincisprezece bătrâni care încercau să se așeze în semicerc. Se călcau în picioare și se și certau puțin între ei. Apoi, dintr-odată, începură să cânte la unison: Ce bine că soarele s-a arătat! Acum, că am câștigat bătălia cumplită! Războiul a plutit peste cetate ca o pas are de noapte. Din cauza lui Polinice s-au petrecut toate. Cât a ținut bătălia, niciunul dintre noi nu a putut cânta. Ceea ce ne-a înnebunit pe toți, un păcat cum nu se va mai vedea. Dar îi mulțumim acum lui Zeus, care știe că lipsa cântului ne înspăimântă. I-a doborât de pe cai pe toți, înfăptuind o dreptate practică, sfântă. Și, iată, noul rege Creon vine să salute nouă zi. Vrea să ne vorbească și ne-ntrebam ce va rosti. Dar ura pentru noi! Bătălia s-a încheiat! Oamenii vor dansa prin temple! Pentru că ... / Pentru că ... Apoi se opriră. Cel mai bătrân, mai înțelept și mai brăzdat de ani se ridică, își apucă barba care era cea mai lungă și spuse alfabetul, numărând cuvintele cu degetele lui osoase. - Bumpe, dumpe, fumpe, gumpe, humpe, jumpe... spuse el. - Crampe? întrebă cineva din spate. Toți cincisprezece se gândiră la asta. Apoi dădură toți din cap, la unison. Tocmai atunci se auzi o goarnă de pe zidurile cetății, care o trezi pe cioară. Cei cincisprezece înțelepți tresăriră, ceea ce-i făcu pe câțiva dintre ei să scape toiegele. Poarta cea mare se deschise, pentru prima dată de la începutul războiului. Cel mai tânăr dintre cei cincisprezece, care avea nouăzeci și șapte de ani, se aplecă să-și ridice toiagul, îl scutură prin aer, ca să le atragă atenția celorlalți și declară :  - Vom hotărî mai târziu cu ce-ar putea rima templele. Iată, acum vine noul rege, cum intră pe poartă a șaptea. Toată lumea îl aplaudă pe cel mai tânăr dintre Înțelepți. Regele, pe cal, credea că-l aplaudau pe el. Se înclină cu un gest regal. Apoi începu să vorbească. " Citește mai puțin...