Toamna

Finalist la premiul Man Booker 2017 Toamna. Anotimpul cețurilor și al rodniciei. Doi vechi prieteni — Daniel, un centenar, și Elisabeth, născută în 1984 — privesc atât în viitor, cât și în trecut, în vreme ce Marea Britanie este divizată de o vară istorică, de evenimente care se întâmplă o dată într-o generație.
Citește tot rezumatul cărții Toamna... Iubiri se nasc, iubiri se sting. Speranța își dă mâna cu lipsa de speranță. Anotimpurile se succed, ca întotdeauna. Meditație luminoasă asupra semnificației abundenței și a recoltei, Toamna este primul roman din Cvartetul anotimpurilor al lui Ali Smith, o carte ce aruncă o privire atentă asupra vremurilor noastre, o poveste de neuitat despre înaintarea în vârstă, timp și iubire.  Ali Smith are o minte sclipitoare. Toamna este un roman teribil de emoționant în evaluarea sa ludică, surprinzătoare . Și emoționantă a ceea ce înseamnă să fii viu în vremuri sumbre. - The New York Times   Plin de inteligență, melancolie, durere, bucurie, înțelepciune, mici acte de iubire și de mirare în fața frumuseții anotimpurilor. - The Boston Globe   Frumos, subtil... Plin de compasiune și tinzând, în ciuda unor aspecte uneori triste, către speranță. - The New York Times Book Review   Vocea lui Smith, atât de înțeleaptă șl de plină de bucurie, este antidotul perfect în vremuri tulburi: crudă și amară în fața nedreptății, dar mereu vie în fața speranței, oricât de mică ar fi ea — precum un arbore care a înflorit din dărâmăturile orașelor după al Doilea Război Mondial, continuându-și cu calm propriul ciclu natural, indiferent la distrugerea omenirii. - New Statesman Fragment din romanul "Toamna" de Ali Smith: "Daniel este încă aici. În ultimele trei dați în care Elisabeth a fost să-l vadă, l-a găsit dormind. O să-l găsească adormit și de data asta. O să se așeze pe un scaun de lângă pat și-o să scoată cartea din geantă. Minunata lume veche. Daniel va fi cufundat în somn, arătând de parcă n-ar avea de gând să se mai trezească vreodată. Bună, domnule Gluck, o să spună dacă se trezește, îmi cer scuze pentru întârziere. Tocmai mi s-a măsurat și respins fața pe motiv că are dimensiunile greșite. Dar nu are sens să se gândească la asta. O să-l găsească adormit. De s-ar trezi Daniel, primul lucru pe care l-ar face ar fi să-i spună câte ceva despre lumea fertilă din creierul său, tărâmul în care a fost cufundat atât de deplin. Ah, un șir lung, ar zice Daniel, tocmai până sus pe munte. Un șir de vagabonzi de la poale până pe culmea  unuia dintre munții Sacramento. Pare serios, ar spune ea. Așa a fost, ar replica el. Nu există comedie care să nu serioasă. Iar el a fost cel mai mare comediant dintre toți. I-a angajat cu sutele și erau reali, autentici, zdrențăroși autentici pentru filmul său cu zdrențărosul-vedeta-de-cinema, adevărați singuratici, oameni pierduți, fără adăpost. Voise ca totul să arate precum adevărata goană după aur. Poliția locală anunțase că vagabonzii n-aveau să capete un ban de la producători până ce nu erau strânși și trimiși înapoi în Sacramento City. Nu voiau să-i vadă hălăduind prin întregul district. Și când era mic — un băiat care avea să ajungă unul dintre cei mai bogați și mai vestiți oameni din lume când nu era decât un băiețel la un cămin pentru copii sărmani, la orfelinat, când mama îi fusese dusă la azil, căpătase o pungă de dulciuri și o portocală de Crăciun, cum primeau toți copiii de acolo. Însă diferența... iată diferența. Făcuse în așa fel încât dulciurile acelea primite în decembrie să țină tocmai până în octombrie anul următor. Ar fi clătinat din cap. Genial, ar fi zis. Apoi i-ar fi aruncat lui Elisabeth o privire printre pleoapele mijite. Salut, ar fi zis, uitându-se la cartea din mâna ei. Ce citești? ar fi întrebat. Elisabeth ar fi ridicat cartea, arătându-i coperta. Minunata lume nouă. A, vechitura aia, ar fi bombănit el. E nouă pentru mine, ar fi replicat ea.    Momentul acela de dialog? Imaginat. Daniel trece acum printr-o perioadă în care doarme tot mai mult. Orice asistență se nimerește să fie de gardă explică, de fiecare dată când Elisabeth ia loc să-l vegheze, că faza asta de somn prelungit se instalează odată cu apropierea morții. Daniel e frumos. E micut-mititel acolo, în patul lui. Parcă ar fi doar capul de el. A intrat la apă, e fragil acum, slab precum scheletul unui peste din desenele animate lăsat de o pisică din desenele animate, cu trupul împuținat sub paturi, abia conturându-se, e doar un cap odihnindu-se pc o pernă, un cap cu o cavitate în el, iar cavitatea e gura. Ochii îi sunt închiși, lăcrimoși. Pauzele dintre răsuflări sunt lungi. În acel interval îndelungat nu există suflare, așa că de fiecare dată e posibil, când expiră, să nu mai tragă alt aer în piept, nu pare tocmai cu putință ca un om să izbutească să-și țină respirația atâta vreme, și totuși să respire încă și să rămână în viață. A trăit până la adânci bătrâneți, s-a descurcat bine, spun infirmierele. S-a bucurat de viață, spun infirmierele, lăsând parcă să se înțeleagă că gata, de-acum nu mai are mult."   Citește mai puțin...