Robinsonii Bucegilor. Întâmplările a trei cercetași Așezarea încă de acum aproape șaptezeci de ani a noilor Domni, deasupra Văii Prahovei, în arhondăricul mănăstirii lui Mihai Cantacuzino, Sinaia, ca să petreacă trei, patru luni din vară, a fost hotărâtoare.
Așa au luat naștere, nu numai un drum nou între Țara românească și Transilvania alături de cele două, singurele umblate mai înainte, pe la Bran și pe la Bratocea, precum și o întreagă salbă de sate și orașe, dar a luat naștere dragostea noastră pentru Bucegi. În ei și-a făcut România educația turistică. lar Bucegii turistici sunt un dar făcut țării, „ale tale dintru ale tale”, de Carmen Silva. Castelul Peles se găsește la peste 800 de metri, cu cele mai frumoase vârfuri, Furnică, Vârful-cu-dor și Piatra Arsă îndărătul lui, ca o întregire și ca un îndemn, iar Stâna Regală cu Stânca Frânt losif, la vreo mie. De atâtea ori am întâlnit, în copilăria mea, pe Regele Carol, în uniformă, dar descins și rezemat într-un băț de munte, pe aleile tăiate în toate părțile la dorința lui, ca să lege între ele acele colțuri frumoase. Sfânta Ana și chioșcul lui Davila, cu drumul de brână, erau dincolo, peste vale. Dincoace porneau potecile care duceau pe sub cei mai măreți brazi din lume la Poiana Țapului și spre Urlătoarea. Nu eram numai în gura pădurii, ci de-a dreptul în munte. Regina scria poveștile Peleșului. Mirea zugrăvea, înrâurit de ele, marea pânză a Vârfului cu Dor, cu ciobanul lui academic, între nori și vulturi. Grigorescu se suia cu creioanele lui pe aceleași înălțimi împreună cu doctorul Grecescu, prietenul de drumuri lungi, care herboriza. Regii aduseseră nu numai pe curteni, dar o întreagă țară la această intrare în munte și tecile lui de piatră. Carpatismul nostru începuse. - Autorul
