• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatură
La jumătatea secolului al XVI-lea, un pașă dă poruncă să se ridice un pod peste Drină, rîul care străbate orășelul bosniac Vișegrad.
Așa începe istoria – cu pietre albe aduse de departe și cu munca zdrobitoare. Pînă la Primul Război Mondial, podul acesta, făcut din unsprezece arcade mlădioase, e martorul tuturor schimbărilor, suferințelor și tulburărilor care trec peste locuitori: stăpînirile se duc una după alta, scoțînd din rădăcini o parte din obiceiurile oamenilor și punînd altele în loc, generațiile cele noi își amintesc din ce în ce mai șters cum era traiul celor vechi, bătrîni și tineri, creștini, musulmani și evrei se întîlnesc pe pod și privesc cum le trece viața, mai molcom ori mai aprig. Podul e martorul istoriei: și al celei mari, cu războaie, anexări, măriri și decăderi de imperii, și al celei mici, cu drame și neînțelegeri omenești, împăcări cu soarta și fericiri mărunte. Salutat drept un „Tolstoi iugoslav”, Ivo Andric face în E un pod pe Drină... ceva mai mult decît o sobră frescă istorică: aceasta e însoțită de o fermecătoare plăcere, aproape orientală, a povestirii, dar și de crude reprezentări literare pentru ceea ce se numește „mersul înainte al istoriei” – implacabil și, de cele mai multe ori, nedrept.
Premiul Nobel pentru Literatură 1961
