Unul din evenimentele majore în plan duhovnicesc ale sfârșitului secolului XX este redescoperirea în manuscrise salvate miraculos de la distrugere a unor scrieri uitate și considerate definitiv pierdute aparținând Sfântului Isaac Șirul.
Ascet singuratic din secolul VII, născut în Qatar și trăitor în ținuturi aflate azi în Irak și Iran, Sfântul Isaac era cunoscut ca autor al 90 de „cuvinte” duhovnicesti extrem de intens citite în Răsăritul ortodox.
În 1983 a fost regăsit la Oxford unicul manuscris medieval complet al „Părții a II-a” a scrierilor sale, cuprinzând 41 de „cuvinte catre singuratici”. El a reprezentat o veritabilă revelație oferind tabloul complet și surprinzător al unei gândiri duhovnicești unice. Experiența eremitică și isihasta se modelă pe revelația iubirii infinite a lui Dumnezeu constituindu-se într-o extrem de proaspătă școală a rugăciunii și iubirii în orizonturile generoase ale unei soteriologii și eshatologii universaliste și optimiste.
Surprizele nu s-au oprit aici. În 1990 a fost identificat într-o bibliotecă privată din Teheran alt manuscris siriac. Copiat între 1900–1903 în zona lacului Urmia, el cuprindea 17 „cuvinte” aparținand „Parții a III-a” a scrierilor Sfântului Isaac, dintre care 14 erau total necunoscute. Restituite recent de Sabino Chială, monah de la Bose, ele dezvoltă și precizează teme aflate în inima meditațiilor sale ascetico-teologice: rugăciunea, harul și mila infinită a lui Dumnezeu față de creația Sa.
Veritabil breviar al scrisului Sfântului Isaac, „cuvintele” „Parții a III-a” oferă nu doar o neașteptată întregire a imaginii gândirii sale duhovnicești, ci și o călăuză practică de prim rang pentru toți creștinii doritori să se apropie de Dumnezeu.
