Derulând istoria propriu-zisă din “perioada eroică”, medievală, a românilor, de la dinastia Negrilor Voievozi și până la Petru Rareș (în vol. II) și mai departe până la Matei Basarab și Vasile Lupu (în vol.
III), din așa-zisa “epocă a slavonismului”, A.D. Xenopol urmărește, cu adâncă vibrație sufletească, “împotrivirea contra copleșirii străine”, exemplificată, după el, doar de două figuri în care geniul omului chemat de moment s-a întâlnit cu elanul poporului - sub Mircea cel Bătrân și mai ales sub Ștefan cel Mare, punctul maxim atins de români istoricește - și apoi expune partea coborâtoare, a “îngenunchierii” “tot mai adânci” a celor două țări sub turci - când principatele își pierd, cum spune, calitatea de “subiect istoric", “devenind simple instrumente pentru mulțumirea ambițiilor personale". Dar chiar și în lunga perioadă de alunecare spre inexistență, istoricul semnalează “opintirile uriașe făcute de doi eroi ai neamului românesc - Ioan Vodă cel Cumplit și Mihai Viteazul - spre a-l smulge din această cădere". - I. Oprișan Alexandru D. Xenopol a avut meritul de a scrie prima sinteză a istoriei poporului nostru și de a o face cunoscută în lume. Contribuția sa cea mai de seamă la dezvoltarea istoriografiei românești, la ridicarea ei la nivelul celor mai înalte realizări ale istoriografiei europene a timpului, o constituie monumentală lucrare Istoria românilor din Dacia traiană. Lucrare amplu documentată, de o importanță incontestabilă, parcurge istoria poporului român începând cu cei mai vechi locuitori ai acestui teritoriu și până la unirea principatelor. Sunt analizate documente din diferite perioade istorice, din arhive românești și europene, folosind în relatări mai multe surse, chiar contrare, prezentând evenimentele din mai multe puncte de vedere, oferind și justificând părerea sa despre conjuncturile respective, despre obiectivitatea surselor.
