1905 a fost un an miraculos pentru știință. Albert Einstein publică trei lucrări: una ținând încă de domeniul fizicii clasice ( în care dă o descriere a mișcării browniene), o alta despre efectul fotoelectric (și care avea să stea la baza dezvoltării ulterioare a mecanicii cuantice) și, în fine, articolul apărut în Zeitschrift fiir Physik, „Asupra electrodinamicii corpurilor în mișcare", actul de naștere al teoriei relativitalii.
Unsprezece ani mai târziu, Einstein lărgește cadrul inițial al teoriei (relativitatea restrânsă) într-o descriere care include și câmpul gravitațional (relativitatea generală) și care modifică încă mai violent percepția comună asupra realității. În 1917, Einstein publică singură sa lucrare în care prezintă publicului larg ideile ce stau la baza recentelor sale rezultate: Teoria relativității pe înțelesul tuturor. Cartea, remarcabilă prin simplitate și claritate, e mărturia capacității lui Einstein de a privi lumea fără idei stiiptifice preconcepute și de a ajunge până la esența ultimă a lucrurilor, în punctul în care intuiția încearcă să surprindă principiile fizicii, iar imaginația construiește experimente mintale sugestive. Teoria relativității pe înțelesul tuturor e o mărturie excepțională pentru fizicieni și, în același timp, laboratorul gândirii lui Einstein în care pot pătrunde și cei neinițiați.
