Contele de Monte-Cristo. Vol.1+2 - FORMAT PDF

Romanul prezintă viața și aventurile unui tânăr marinar, Edmond Dante's, care fiind bănuit că ar fi spion pentru Napoleon Bonaparte, este închis pe nedrept într-una dintre cele mai temute temnițe ale vremii, Castelul If.
Citește tot rezumatul cărții Contele de Monte-Cristo. Vol.1+2... În timpul celor 14 ani petrecuți după gratii, Edmond se împrietenește cu un bătrân înțelept, Faria, care îl învață pe tânărul marinar tot ce știa: matematică, istorie și câteva limbi străine. Acesta îi povestește lui Edmond despre comoara sa de pe insula Monte Cristo și îi spune că i-o lăsă moștenire, dacă va reuși să evadeze. După salvare, Edmond își însușește nu doar averea bătrânului, dar și numele insulei Monte Cristo și pune la cale un plan de răzbunare ce-i vizează pe toți cei ce i-au fost dușmani. Armele sale nu sunt doar bogăția și noul și misteriosul nume, ci și înțelepciunea și tenacitatea. Contele de Monte-Cristo este deseori trecut printre cele mai bune zece romane ale tuturor  timpurilor. [...] Portretul psihologic al răzbunării fascinează și respinge în același timp. Personajul Monte-Cristo nu stârnește simpatii, totuși, cumva, acțiunile sale sunt justificate. Este aproape un erou mitologic. Aura sa supranaturală creează o poveste de aventuri căreia cu greu îi poți rezista. - University of Harvard Fragment: “DANTES, NĂUCIT, APROAPE SUFOCAT, avu totuși prezența de spirit să-și țină respirația și, fiindcă mâna sa dreaptă, după cum am mai spus, gata pregătită pentru orice s-ar fi putut întâmpla, încă mai ținea cuțitul, spintecă rapid sacul și își eliberă brațul, apoi capul. Însă, în ciuda eforturilor de a ridica ghiuleaua, simți că era târât mai departe în adânc. Atunci, se ghemui, căutând sfoara care îi lega picioarele și, cu o sforțare ieșită din comun, o reteză chiar în momentul în care se sufoca. Apoi, dând cu putere din picioare, urcă nestingherit la suprafață, în vreme ce ghiuleaua duse în străfundurile neștiute ale mării pânza grosolană de sac, care ratase prilejul de a-i deveni giulgiu. Dantes nu rămase la suprafață decât doar cât să ia câteva guri de aer și se scufundă din nou, căci primul lucru pe care trebuia să-l facă era să se ferească de a fi văzut. Când ieși pentru a doua oară la aer, se află deja la cel puțin cincizeci de pași distanța de locul unde căzuse. Văzu deasupra capului său o boltă întunecată, prevestind furtuna, pe sub care vântul mătura câțiva nori grăbiți, descoperind, din când în când un mic petic de cer azuriu, luminat de câte o stea. În fața lui se desfășura întinderea de apă ca smoala, care vuia și ale cărei valuri începuseră să se învolbureze ca înainte de furtună, în vreme ce, în spatele lui, mai negru decât marea, mai negru decât cerul, se înalță, ca o fantomă amenințătoare, castelul If, uriașul de granit, al cărui pinten sumbru părea un braț întins pentru a-și reinhața prada. Pe cea mai înaltă stâncă zări un felinar conturând două umbre. I se păru că aceste două umbre stăteau aplecate, cercetând neliniștite fața mării. Într-adevăr, neobișnuiții gropari trebuie să fi auzit strigătul pe care îl scosese în cădere.” Citește mai puțin...