Cei trei muschetari. Vol. 2

    Toți pentru unul, și unul pentru toți! Venit la Paris să facă avere, neavând alt sprijin decât sfaturile tatălui său și recomandarea către domnul de Treville, căpitanul mușchetarilor, tânărul gascon D’Artagnan se împrietenește curând cu nobilul Athos, impunătorul Porthos și prețiosul Aramis, cei mai renumiți mușchetari din corpul de gardă al regelui Ludovic al XIII- lea.
Citește tot rezumatul cărții Cei trei muschetari. Vol. 2... împreună, cei patru camarazi îi înfruntă pe cardinalul Richelieu și pe spioana acestuia, perfida și seducătoarea Milady de Winter, salvează onoarea reginei îndrăgostite de dușmanul Franței, ducele de Buckingham, înfruntă primejdii pe drumul spre Anglia, se acoperă de glorie la asediul cetății La Rochelle și intră în legendă… Unul dintre cele mai bune romane istorice scrise vreodată.           Fragment:       “Acolo unde se oprea regele, se opreau și mușchetarii; drept urmare, d'Artagnan, care nu făcea parte decât din garda regelui, se văzu despărțit, cel puțin pentru o bucată de vreme, de bunii lui prieteni, Athos, Porthos și Aramis. Această despărțire, care era pentru el un lucru neplăcut, l-ar fi pus însă pe gânduri dacă ar fi putut bănui primejdiile ce-l amenințau din umbră.     Ajunse totuși teafăr în tabăra din fața orașului La Rochelle, în ziua de 10 septembrie a anului 1627.     Nimic nu se schimbase; ducele de Buckingham și englezii lui, stăpâni pe insula Re, asediau zadarnic fortăreața Saint-Martin și fortul La Pre; bătălia pentru cucerirea orașului La Rochelle începuse de două sau de trei zile, prin asaltul asupra unui fort, pe care ducele d'Angouleme îl zidise de puțină vreme în preajmă.     Ostașii de sub comanda domnului des Essarts locuiau la Minîmes.     Noi știm însă că, în dorința de a intra în rândurile mușchetarilor, d'Artagnan nu legase prea multe prietenii cu camarazii săi; de aceea se și simțea singur și greu muncit de gânduri.     Nu erau prea vesele gândurile lui; de un an de când sosise la Paris fusese amestecat în treburile altora, în vreme ce propriile lui năzuințe nu înaintaseră prea mult: nici în dragoste, nici în ceea ce privește norocul.     Singura femeie pe care o iubise fusese doamna Bonacieux, și doamna Bonacieux pierise fără ca el să-i fi putut da de urmă.     Cât despre noroc, își făcuse el, ființa plăpândă, un dușman din cardinal, adică dintr-un om în fața căruia tremurau mai-marii regatului, în frunte cu regele!     Omul acesta l-ar fi putut strivi, și totuși n-o făcuse; pentru o minte atât de isteață că a lui d'Artagnan, această mărinimie era un soi de fereastră prin care întrezărea un viitor mai bun.     Apoi își mai făcuse și un alt dușman, pe care-l socotea mai puțin de temut decât cardinalul, dar pe care-l simțea totuși vrednic de luat în seamă; acest dușman era Milady.” Citește mai puțin...