Ora inchiderii - FORMAT PDF

Adunați de un păpușar atotputernic, dar invizibil, în jurul unei mese din cafeneaua Consul, în centrul Bucureștiului de azi, Andrei Ionescu, Luca Hossu, Matei Alupei, Ioan Hristu, Marcu Popoviciu și Augustin Steriu devin beneficiarii unui spațiu ideal care îndeamnă la introspecție.
Citește tot rezumatul cărții Ora inchiderii... Călătoria interioară e însoțită de o privire lucidă pe harta unei Patrii cu un relief istoric accidentat, care a generat și continuă să genereze drame și vinovații, dar nu și soluții. Descifrat de o memorie capricioasă și de o mereu necesară nevoie de clarificare, anabasis-ul personajelor e de neevitat, obligîndu-le să se raporteze în permanență la un ideal care poate lua, după împrejurări, înfățișarea unei iubiri neîmpărtășite, a unei lumi mai echitabile sau a unei inevitabile lupte cu iluzia. Actori principali sau martori de circumstanță, personajele ajung să-și dea seama că singura șansă de a veni în atingere cu eternitatea este trăirea, fără rezerve, a prezentului. Pe măsura înaintării spre o ineluctabilă Oră a închiderii, textul se transformă într-o pasionantă și adeseori surprinzătoare parabolă despre lumea în care trăim, despre nevoia înnăscută de repere, dar și despre capcanele, servitutile și drama căutării acestora.   „Cînd am început să scriu Ora închiderii, printre primele lucruri pe care mi le-am propus a fost ca textul să nu depășească o sută de mii de cuvinte. Ceea ce, după toate calculele, mi-a reușit.  Dar cine și-ar fi putut închipui că, după mai bine de un secol, pateticul și obsesivul enunț caragialian simț enorm și văz monstruos se va transfera, dintr-un Grand Hotel de provincie prăfoasă, într-o simandicoasă cafenea bucureșteană de la începutul mileniului al treilea? Toți cei șase, asemenea personajului din schița Grecului, erau niște dezaxați. Le lipsea, adică, osia în jurul căreia să se rotească, absență obligîndu-i să se învîrtă, ca niște titirezi redundanți, în jurul lor. Doar că gălăgia nu era afară, ci înăuntru. Ea era cea care nu-i lăsă să doarmă fără cleținătură și îi imboldea să vadă monstruos. Simțul enorm nu era decît un mecanism ultraperfecționat care, în loc să le aducă pacea, marea zarvă.” (Vasile Igna) Citește mai puțin...