Rezumat Intre paduri si ape - Patrick Leigh Fermor

La mijlocul anilor ’30, Paddy, un tânăr cultivat, nonconformist și aventurier, renunță pentru o vreme la studii și pornește într-o călătorie la pas prin Europa, din Olanda până la Constantinopol.
Citește tot rezumatul cărții Intre paduri si ape... Iar după patruzeci de ani Patrick (Paddy) Leigh Fermor, consacrat deja ca unul dintre cei mai mari stiliști ai literaturii secolului XX, așterne pe hârtie aceasta odisee de tinerețe inspirându-se din însemnările de pe drum și lăsându-se purtat de caleidoscopul amintirilor. Între păduri și ape este povestea călătoriei de la granița austriacă până la Porțile de Fier, printr-o Europă Centrală ce sfidează trecerea timpului și semnele de rău augur ale istoriei. În inima ei, Transilvania interbelică văzută prin ochii drumețului străin ne pare astăzi un tărâm îndepărtat, desprins din legendă și mit. În păduri lumina și penumbra au nuanțe nesfârșite, munții ascund unghere pline de mister, conacele păstrează pitorescul vechii nobilimi, iar satele își etalează în tihna tradițiile. și, mai presus de toate, diverși¬tatea oamenilor nu împiedică ospitalitatea, prietenia și chiar dragostea, notele dominante ale acestor pagini de neuitat. „Patrick Leigh Fermor nu poate fi numit pur și simplu autor de memorii de călătorie; ar însemna prea puțin. Este un artizan de esențe divine ireductibile, și fiecare frază a lui pare să locuiască într-o capsulă a timpului.“ (Robert KAPLAN, autorul cărții În umbra Europei) Văzându-mă încurcat, un vecin mi-a spus cu ce să încep: mai întâi, trebuia să beau păhărelul cu rachiu; apoi să mănânc linguriță de dulceață delicioasă din petale de trandafiri care era pregătită pe o farfuriuță de sticlă, apoi să beau o jumătate de pahar de apă; și, în sfârșit, să sorb din degetarul cu cafea densă și fierbinte vârât într-un suport filigranat. Ritualul trebuia încheiat golind paharul și primind tutun, în acest caz o țigară aromată răsucită de mână chiar pe insulă. Între timp, bătrânii stăteau în tăcere și zâmbeau, oftând din vreme-n vreme, adresându-mi câte-un cuvânt prietenos într-o română aparent stricată; doctorul spusese că pe uscat accentul și stilul lor stârneau amuzamentul. Între ei vorbeau în turcă, limba pe care n-o mai auzisem niciodată… La Editura Humanitas este în pregătire și volumul care cuprinde cea de-a treia și ultima parte a acestei Mari Călătorii, cum o numea autorul: Drum întrerupt: de la Porțile de Fier până la Muntele Athos. Scrisoare introductivă către Xan Fielding Dragă Xan, Prima parte a acestei povestiri,  A Time of Gifts, s-a sfârşit pe un pod peste Dunăre, între Slovacia şi Ungaria, şi, întrucât poate aduce ghinion să te răzgândeşti la jumătatea drumului, îngăduie-mi să încep a doua parte tot cu o scrisoare către tine. Nu va fi ultimă, căci mai am o carte în pregătire, care ne va duce la capătul călătoriei şi dincolo de el. Pornisem din Olanda în anul 1934, intenţionând să mă-ntovărăşesc numai cu oameni întâlniţi întâmplător şi cu alţi hoinari asemenea mie, dar, aproape pe nesimţite, când am ajuns în Ungaria şi în Transilvania m-am trezit că mă descurc mult mai lesne decât mă aşteptasem sau plănuisem: mă plimbam în buiestru pe căi de împrumut, rătăceam de la un conac la altul, adăstam uneori vreme de săptămâni sau chiar de luni în case care, deşi poate trecuseră prin multe-ncercări, rămăseseră primitoare. Această parte a călătoriei a fost diferită în multe privinţe faţă de restul. Am trăit vremuri de mare desfătare; totul părea incomensurabil de vechi şi în acelaşi timp complet nou şi necunoscut şi, înaintând încet şi cu lungi popasuri, am legat prietenii nepieritoa Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Intre paduri si ape?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Intre paduri si ape și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ