Rezumat Pisicile Razboinice Vol.4: Furtuna - Erin Hunter

Descoperiți volumul IV dintr-o serie de cărți pentru copii a căror popularitate a depășit orice așteptări! „Pisicile războinice” s-au vândut în mai mult de 14 milioane de volume în peste 20 de țări și au apărut pe lista New York Times a celor mai vândute titluri.
Citește tot rezumatul cărții Pisicile Razboinice Vol.4: Furtuna... De generații întregi, patru clanuri de pisici sălbatice conviețuiesc în pădure, departe de oameni. Au un cod al onoarei și prețuiesc loialitatea. Se antrenează că războinici pentru a-și proteja Clanurile. Se vindecă de boli cu remedii naturiste. Respectă legile statornicite de înaintași. Sunt ghidați în acțiunile lor de spiritele strămoșilor războinici, reuniți în Clanul Stelelor. Roșcovanul este un fost pisoi de casă care s-a dovedit a fi tare puternic și descurcăreț în sălbăticie. Mai întâi a fost acceptat ca ucenic în Clanul Tunetului, apoi a devenit războinic sub numele Inima de Foc, iar în cele din urmă vitejia l-a adus până la poziția de secund în clan. Dar Inima de Foc nu poate sta prea mult liniștit câtă vreme Gheară de Tigru, fostul secund, poate ataca oricând. Și conducătoarea Stea Albastră și-a pierdut încrederea în războinicii clanului după ce Gheară de Tigru s-a dovedit a fi un trădător. De aceea, Stea Albastră și Inima de Foc pornesc spre Pietrele Înalte pentru a se sfătui cu înțelepții din Clanul Stelelor. Dar drumul trece pe teritoriul Clanului Vântului, o patrulă de războinici condusă de Gheară de Nămol le iese amenințător în cale și sunt nevoiți să se întoarcă în tabăra lor. Vara sosește cu noi provocări pentru Inima de Foc. Ucenicul lui, Laba de Nor, face un gest necugetat mergând la oameni după mâncare și este răpit pe loc. Dar pericolul abia acum urmează. Canicula devine din ce în ce mai puternică și un incendiu devastator cuprinde pădurea, distrugând tabăra Clanului Tunetului.   Volumul cuprinde hărți și simboluri din viața pisicilor războinice.       Fragment:   “Inimă de Foc se pregătea să strige când Blana Fumurie a ieșit șchiopătând din despicătura umbroasă a pietrei. Ca de obicei, încântarea de a-și vedea prietena era umbrită de durerea de a-i vedea laba din spate răsucita - motivul pentru care nu mai putuse deveni războinică. Tânăra pisică fusese rănită grav când pășise pe Calea Tunetului. Inima de Foc se simțea responsabil, pentru că Blana Fumurie îi era ucenică în momentul în care a avut loc acel accident. Însă în timp ce se vindeca, sub supravegherea grijulie a pisicii-vraci, Colț Galben începuse s-o învețe cum să îngrijească pisicile bolnave, luând-o că ucenică cu o lună și jumătate înainte. Blana Fumurie își găsise, în cele din urmă, locul în clan. O legătură mare de ierburi se bălăngănea între fălcile lui Blana Fumurie în timp ce șchiopăta spre luminiș. Pe față avea zugrăvită o încruntare îngrijorată și nici nu l-a observat pe Inima de Foc, care stătea în gura tunelului. A lăsat legătura în țărână pârjolită și a început să caute agitata printre frunze cu labele din față.” Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Pisicile Razboinice Vol.4: Furtuna?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Pisicile Razboinice Vol.4: Furtuna și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ