„Dan Stâncă e un eretic... promotor aproape singular al radicalismului spiritualist și metafilIc într-o lireratură afiată sub zodia relativismului, el este în același timp un reprezentant de frunte al celei mai importante tendințe din proza noastră postdecembristă: realismul vizionar și apocaliptic...
spiritualismul său ortodox cu derivații gnostice și ezoterice se asociază cu un scepticism (...) Alături de N4areiu Caragiale, Dan Stâncă e, cum ar fi spus I. Negoițescu, cel mai reacționar scriitor român.” Paul Cernat Fragment: " Am dat pe gât jumătate din pahar și în felul acesta am început ușurel să mă dumiresc. Nu cumva aici e vorba de două planuri? îmi place să filosofez, dar în clipa aceea am simțit că fac un salt periculos. Cum adică două planuri? se răstea în mine vocea raționalistului. Ce a făcut omul ăsta? A avut sau nu arma la el? A avut sau nu intenția de-a lua ostatici? De intrat în liceu e clar că intrase. Dar fugise. Se năpustise într-o sală de clasă unde se aflau adolescenți fru-moși, aflați la vârsta când cred că tot ce zboară se mănâncă. Profesorul său profesoara a înlemnit când l-a văzut dând buzna asupra lor. Au fost mărturii potrivit cărora înainte dc orice el ar fi strigat: Ruxandra, unde ești? Nu te văd! în acel moment, o elevă, speriată și naivă, s-a ridicat din bancă și a spus: Pe mine mă cheamă Ruxandra. Ochii bulbucați ai musulmanului au captat-o, dar lucirea lor s-a stins imediat în clipa în care tot el, cu vocea la fel de stinsă, i-a răspuns: Nu ești Ruxandra. Ea avea par de aur, tu ești neagră... Cr neadecvat or fi sunat cuvintele acestea! în orice caz, un terorist sadea nu vorbește așa. Dar deștepților noștri din SRI, psihologi fruntași, unde le-a stat mintea? După ce i-a negat fetei identitatea, Ahmed nu a mai avut pic de putere și fugit din sala de clasă. S-a refugiat în afara liceului în spate-le caselor de pe strada Lânăriei. Profesoara aflată la cated4 în clasa în care el, ca un extraterestru, își făcuse apariția, a declarat organelor de anchetă că omul nu era înarmat. Declarația femeii a fost făcută aproape în condițiile depu. nerii unui jurământ. Dar atunci unde era arma de care el fusese acuzat că, aflat chipurile în posesia ei, ar fi deschitd focul asupra forțelor antitero? La mijloc era ceva extrent de neliniștitor. Eu, care știam destule despre Ahmed, zăm-beam cu adânc și amar subînțeles. într-adevăr, nebuloasa visului mă sugea lăsându-mă fără strop de vlagă. îmi venea să râd de toți prostii zbuciumați din jurul meu. Trecerea de la zâmbet la râs îmi provoca însă suferința. Dacă totul fost o înscenare pentru a scăpa de un indezirabil, atunci martorii au obligația să tacă. Dacă eu ieșeam la rampă cu o depoziție halucinantă, nu aș fi făcut altceva decât să atrag ncîncrederea și asupra mea. Teroriști din toate țările, uniți-vă! Sau dezbinați-vă! începuse să-mi vâjâie capul. Faptul că cci doi, Mircea și Ahmed, erau victime mă umplea de un fel de oroare sacră, un fior transmis dintr-o altă lume, la care nu aveam acces decât prin semnale discrete. Ce importanță mai avea munca mea la un ziar subvenționat de Ministerul Apărării, ce contau tresele de pe umăr prin care mă reco-mandam ca ofițer superior al armatei române, cine eram de fapt? Povestea este tristă. Catenele lanțului care ne leagă pe de alții plâng. Nu există solidaritate decât în suferin-lacrimile cad peste fier și-l fac fie să lumineze, fie să ru-ginească. Mircea îmi spusese cu un an în urmă că băiatul iista este roman. Cum adică? Cetățean roman, dar originar Iran. Discuția noastră centrată asupra acestui personaj .l debutat după ce am ieșit din aceeași cârciumă, iar el s-a nimerit să mă însoțească până acasă. Oferta lui nu era tocmai încântătoare, dar nu m-am opus. Am luat-o pe jos fiindcă eu locuiesc în cartierul Drumul Taberei. Am ajuns la in-tersecția Lujerului și am văzut cum ies din tunel vagoanele tramvaiului 41. Lume multă, prea multă, o mare varietate tic chipuri, femei frumoase, dar purtând deja pe tot corpul pccetea inutilității. Mircea mi-a spus atunci că nici una din-tre aceste frumuseți care se visează o zeiță nu va avea parte elc un destin fericit. "
