Viata mea si psihanaliza Sigmund Freud

„Viața mea și psihanaliza", publicată prima dată în 1925, este scrisă de Freud în bine-cunoscutul său stil convingător, direct și sincer. Pe lângă colaborările și controversele mai mult sau mai puțin aprinse avute cu diferite figuri marcante ale psihologiei moderne, printre care și C.G.
Citește tot rezumatul cărții Viata mea si psihanaliza Sigmund Freud... Jung, Freud își expune propria dezvoltare intelectuală și profesională, ce coincide practic cu nașterea și dezvoltarea conceptelor și a metodei psihanalizei. În cuvintele sale (scrise în 1935), „aceste pagini sunt străbătute de două teme: povestea vieții mele și istoria psihanalizei; ele sunt strâns întrețesute. Această autobiografie arată în ce fel a ajuns psihanaliza să reprezinte întregul conținut al vieții mele și presupune în mod corect faptul că nicio experiența personală nu prezintă interes în comparație cu relațiile pe care le am cu această știință”.                                                                                       „Mulți dintre colaboratorii acestei serii autobiografice își încep demersurile prin câteva observații privitoare la particularitatea și dificultatea sarcinii asumate. Eu cred că sarcina mea este însă și mai complicată, întrucât am mai publicat de câteva ori studii asemănătoare cu cel care mi s-a comandat acum, iar natura subiectului cere ca rolul meu personal să fie pus în valoare în mai mare măsură decât de obicei sau decât este necesar în cazul unei lucrări de acest gen. În 1909, la Clark University din Worcester (Massachusetts), am susținut o serie de cinci conferințe, în care am expus pentru prima dată conținutul psihanalizei și evoluția ei în timp. Am fost invitat la această instituție academică cu ocazia împlinirii a douăzeci de ani de la înființarea universității. De curând, am rezistat tentației de a oferi unei publicații americane un articol cu un conținut similar conferințelor, întrucât publicația „Despre începuturile secolului XX” recunoscuse importanta psihanalizei, dedicând acestei științe un capitol special. Între cele două se poate intercala o lucrare: „Despre istoria mișcării psihanalitice” (Zur Geschichte der psychoanalytischen Bewegung), apărută în anul 1914, care conține de fapt tot materialul esențial a ceea ce urmează să spun în paginile următoare. Întrucât nu doresc nici să mă contrazic, nici să mă repet prea mult, voi încerca să găsesc o nouă formulă de compromis între expunerea subiectivă și cea obiectivă, între discursul biografic și cel istoric.”  ( Sigmund Freud)                                                                                                                                                                                                           Fragment din lucrarea: Viața mea și psihanaliza de Sigmund Freud "   Marele Război, care a distrus atâtea instituții, nu a avut efect asupra „Internationalei" noastre psihanalitice. Prima întâlnire de după război a avut loc în anul 1920, la Haga, pe teren neutru. Modul în care ospitalitatea olandeză a avut grijă de cei înfometați și sărăciți din Europa Centrală este emoționant; pentru prima dată, din câte știu, englezii și nemții s-au așezat prietenește la aceeași masă, mânați fiind de interese științifice comune. Războiul sporise interesul pentru psihanaliza atât în Germania, cât și în țările din Occident.     Observarea nevrozelor de război deschisese în sfârșit ochii medicilor în privința importanței psihogenezei în cadrul tulburărilor nevrotice, așa încât unele dintre concepțiile noastre psihologice, precum „beneficiul bolii" sau „refugiul în boala", au devenit repede populare. La ultimul congres ținut înainte de capitulare, în 1918, la Budapesta, reprezentanții Puterilor Centrale și-au trimis oficiali care să se pună de acord cu noi pentru organizarea de servicii psihanalitice destinate tratamentului celor care sufereau de nevroze de război. Dar nu a mai fost vreme să înfăptuim acest proiect. De asemenea, mărețele planuri ale unuia dintre membrii Asociației noastre, doctorul Anton von Freund, care dorea să înființeze la Budapesta un institut central destinat învățământului și terapiei psihanalitice, au eșuat din cauza tulburărilor politice care au urmat, dar și din cauza morții premature a acestui neprețuit savant. O parte dintre ideile sale au fost mai târziu materializate de Max Eitingon, care a înființat în 1920, la Berlin, o policlinică psihanalitică. " Citește mai puțin...