Domnii Golovliov

Satira socială și cronică de familie deopotrivă, Domnii Golovliov urmărește povestea unei familii de moșieri pe parcursul a trei generații. În centrul unui univers casnic sumbru și dezarticulat, în care voința de putere și de eliberare macină personajele până la nebunie, Saltîkov-Scedrin îl plasează pe ipocritul și tiranicul Porfiri ale cărui practici și valori, adevărata moștenire a lumii sale, le vor aduce domnilor Golovliov, în cele din urmă, sfârșitul.
Citește tot rezumatul cărții Domnii Golovliov... Considerată unul dintre romanele rusești de referință ale secolului al XIX-lea, cartea surprinde cu un sarcasm nemilos criza moșierimii ruse, punând la îndoială fundamentele valorilor societății rusești con-servatoare și oglindind, astfel, în destinul boierilor Golovliov apusul unei lumi. „Domnii Golovliov a fost adeseori numit cel mai tenebros roman rusesc. [...] Cartea lui Scedrin nu este însă tenebroasă, ci o forță autentică." V.S. Pritchett „Izbitor de puternic, convingător și impresionant." The New York Times „Gogol și Scedrin sunt punctele de referință ale romanului satiric rusesc." Lesley Milne „Saltikov este înzestrat cu tot ce îi trebuie: o frază densă, putrnică și expresivă; o forță de caracterizare cum nu mai vezi la nimeni altul; nu umor, ci talentul de a face râsul să curgă șuvoaie." Lev Tolstoi Fragment din romanul Domnii Golovliov de M.E. Saltîkov-Scedrin "Petenka a intrat cumva apatic, i-a sărutat mâna tatălui, apoi a făcut același ceremonial cu bunica, a făcut o plecăciune spre Evprakseiușka și s-a așezat. Era un băiat de vreo douăzeci și cinci de ani, destul de frumos, în uniformă de ofițer. Asta e tot ce se putea spune despre el, și nici Iudușka nu prea știa mai mult. Relațiile dintre tată și fiu erau de asemenea natură, că nici nu puteau fi numite ,ancordate": parcă nici nu există nimic. Iudușka știa că există un om care, în documente, este fiul lui, față de care e obligat la anumite termene trimită un salariu și de la care, în schimbul acestui lucru, are dreptul să ceară respect și supunere. Petenka, la rândul său, știa că are un tată care poate să facă presiuni asupra lui în orice moment. Se ducea cu destulă plăcere la Golovliovo, mai ales de când era ofițer, dar nu pentru că avea o plăcere de a discuta cu tatăl, ci pur și simplu pentru că orice om care nu are deloc idee despre scopurile sale în viață e chemat cumva instinctiv de locurile natale. Dar acum, în mod evident, venise de nevoie, forțat, drept care nu manifestase ni-ciunul dintre acele semne de nedumerire bucuroasă de care era marcată de regulă sosirea fiului nobil rătăcitor în satul său natal. Petenka nu era prea vorbăreț. La toate exclamațiile tatălui — „Uite ce surpriză !", „Ne-ai făcut-o !", „Stăteam și mă gândeam: «Doamne, iartă-mă, cine o umblă noaptea pe drumuri?» Și ia uite cine era!" el răspundea fie prin tăcere, fie printr-un zăm-bet stupid. Iar la întrebarea „Cum de ți-a dat prin cap să vii așa, pe nepusă masă?", a răspuns cu sinceritate că așa i-a venit să facă. " Citește mai puțin...