Psihomotricitatea - Constantin Albu, Adriana Albu

    În procesul de educare psihomotrică acțiunile sînt orientate spre acumularea unor conduite, pe care se clădesc treptat componentele de bază, ceea ce va contribui la formarea unei reprezentări mai corecte despre mișcările corpului și ale segmentelor sale.
Citește tot rezumatul cărții Psihomotricitatea - Constantin Albu, Adriana Albu... Pe aceste considerente, preocupările copilului vor trebui orientate spre funcțiile de echilibru, static și dinamic, precum și de coordonare dinamică generală, ca preludiu la integrarea sa socio-familială, ca obiectiv imediat, și socio-productivă, ca obiectiv de perspectivă. O astfel de problematică o au în vedere autorii acestei lucrări. Ea se înscrie într-o direcție mai puțin frecventată de teoreticienii și practicienii de la noi și de aceea demersul trebuie aplaudat și valorizat la maximum. Lucrarea se adresează, cu prioritate, studenților și cadrului didactic de la o serie de facultăți de profil (psihopedagogie, educație fizică și sport, medicină etc.), precum și practicienilor din domeniile recuperării și reformării unor funcții psihomotrice. (prof. univ. dr. Constantin Cucoș)     Din cuprins:     - Principalele etape ale evoluției psihomotrice ale copilului;     - Organizarea activității educative și reeducative în psihomotricitate;     - Schema corporală;     - Rolul terapeutului în organizarea și desfășurarea procesului de reeducare;     - Jocul și rolul lui în procesul de educare și reeducare psihomotrică.       Fragment din lucrare:       „În evoluția sa, pentru început, copilul cuprinde, în cîmpul său vizual, mișcările mîinilor, iar prin repetarea gestului se realizează, de fapt, coordonarea dintre cîmpul vizual și cel motor. Asemenea acțiuni, prin repetare, se formează la nivelul tuturor percepțiilor senzoriale și motorii: tactilo-kinestezic, vizualo-motorii, audio-fonice.     Prin repetare, coordonarea ochi-mina se dezvoltă și se perfecționează prehensiunea, care va ajunge la forma sa de bază, police-index, abia la vîrsta de un an. Etapele formării acestor complicate deprinderi permit înțelegerea raportului dintre privire și mișcare: la trei luni este doar o mișcare reflexă de agățare; la patru-cinci luni priză este cubito-palmară; la șase luni prehensiunea devine digito-palmară; la opt luni priză este radio-palmară; la nouă luni priză este radio-digitală; la un an se obține pensa police-index.     Dezvoltarea prehensiunii este în strînsă concordanță cu modul în care se formează și se dezvoltă echilibrul și coordonarea. Între trei și șase luni, o dată cu dobîndirea poziției așezat, se pun bazele echilibrului static, al coordonării mișcărilor. În această poziție, copilul urmărește cu privirea mișcarea unei persoane, se joacă cu obiectele, poate trece o jucărie dintr-o mînă în alta. Între șase și douăsprezece luni, o dată cu dobîndirea poziției de stînd și a deplasării cu sprijin, copilul dobîndește echilibrul dinamic, iar coordonarea dobîndește o sferă mai largă de manifestare.     Coordonarea oculo-manuală se consideră că parcurge cinci etape de formare și dezvoltare, ordinea lor fiind următoarea: orientarea privirii asupra mișcării propriilor mâini și tendința de agățare a obiectelor, urmărește cu privirea deplasarea unei persoane, manifestă dorința de a intra în posesia jucăriei, apucă și manevrează obiectele, eliberarea lor este spontană, selecționează obiectele înainte de a fi apucate, în funcție de preferință, apucarea și manevrarea obiectelor se realizează în funcție de solicitările persoanelor din anturaj.     Formarea și dezvoltarea conduitelor motrice de bază se exprimă concomitent cu dezvoltarea circuitelor neuromotorii, de apartenența centrală.” Citește mai puțin...