Istoria cu blazon este istoria elitelor autentice. Este povestea unei lumi care a strălucit prin stil, prin inteligență, bun-gust și subtilitatea conversației din saloane. Este istoria unor oameni care au fost binecuvântați nu numai cu avere și ranguri, ci și cu patriotism, spirit de sacrificiu și simțul datoriei.
Studii istorice, jurnale, memorii, monografii, evocări, literatura „cu staif”, reeditări sau mărturii inedite ne vor ajuta să recuperăm istoria dramatică și plină de farmec a vechilor elite românești sau de pe alte meleaguri. Izvoarele literare și istorice românești referitoare la femeile românce din trecut, la viață și moravurile lor, sunt puține și sărace în informații. Astfel Vasile Panopol a fost nevoit să apeleze la surse străine, la relatări de călătorie sau studii istorice scrise de străinii care au intrat în contact cu țara noastră. Totuși el tratează aceste informații cu multe precauții, ținând cont de subiectivitatea , superficialitatea sau prejudecățile autorilor străini. În concluzie romancele au primit și laude (hărnicia și râvna femeilor din popor, fumușețea țărancelor și a boieroaicelor), dar și critici (încuviințarea divorțului, libertatea moravurilor și luxul îmbrăcăminții boieroaicelor). Studiul este împărțit în " Scrieri anterioare secolului al XVIII-lea"; " Scrieri din secolul al XVIII-lea"; " Scrieri din secolul al XIX-lea" și se oprește la anul 1866. Fragment din volum: „SAINT-MARC GIRARDIN În amintirile sale de călătorie, Saint-Marc Girardin a redat impresiile lui asupra societății din Principate. El era un om talentat, critic apreciat și om politic. Un memorialist, Jules Levallois, scrie că în calitatea lui de profesor la „College de France" nu se caracterizează „nici prin rezervă, nici prin modestia lui. Nu cred să mai fi întâlnit un om mai cu desăvârșire îngâmfat. Vorbea cu ușurință, cu eleganță și cu o stranie vioiciune... câteodată era fluierat și deseori aplaudat". Pentru a caracteriza pe femei, el a născocit un pretins dialog între dânsul și un boier, probabil dintr-un scrupul de bună creștere, pentru a nu jigni pe cucoanele în casa cărora fusese primit. Redau această pretinsă conversație: „Atunci, reluai eu râzând, nu mă sfătuiești să cred în virtutea femeilor?" Boierul răspunse: „Doamne! sunt femei care rezistă contagiunii societății în mijlocul căreia trăiesc, dar pe acestea numai caracterul lor le sprijină și desigur că nu principiile pe care le-am dat lor. Căci ceea ce chemăm noi a da educație fetelor constă în a le învăța limba franceză, muzica, dânsul și, când știu acestea, noi le credem educate și le mărităm cu un tinerel care nu știe mai multe și care este incapabil de a-și conduce și călăuzi nevasta. Odată măritate, femeile noastre nu fac nimica, își petrec vremea tologite pe divanul lor, se gătesc, primesc și fac vizite, cele mai active citesc romanele voastre și din ele iau lecțiile lor de purtare, iar experiența lor, care decurge din atare cărți, este plină de erori și de himere. Ele își închipuie că viața trebuie petrecută în conversații amoroase, fiindcă aceasta este viața din romane, și chiar dacă acest subiect de conversațiune le aduce la păcătuire, divorțul le este la îndemână pentru a schimba, de la o zi la alta, păcatul în datorie. Iată principiile, iată educațiunea femeilor noastre.”
