Motivul corabiei in opera Sfantului Ioan Gura de Aur: intre traditie si inovatie

     Lucrarea urmărește să identifice semnificațiile pe care Sfântul Ioan Gură de Aur le atribuie corabiei, semnificații de ordin moral, practic și teologic pentru care acesta folosește corabia (cu sens metaforic sau alegoric), precum și funcțiile utilizării metaforelor și comparațiilor referitoare la corabie din opera hrisostomică.
Citește tot rezumatul cărții Motivul corabiei in opera Sfantului Ioan Gura de Aur: intre traditie si inovatie... Autoarea a abordat tema dintr‑o perspectivă interdisciplinară, istoria, retorica, teologia și hermeneutică bucurându‑se de o atenție deosebită.     Cartea este structurată în șapte capitole. Primul capitol este dedicat prezentării unui istoric al cercetărilor (citând principalii exegeți ai operei hrisostomice) și expunerii demersului exegetic al autoarei, aceasta analizând doar metaforele și comparațiile referitoare la corabie.     Ancorarea lucrării în tradiția stilistică antică este realizată în capitolul al 2‑lea.     Atitudinea Părinților Bisericii, greci și latini, din secolele ÎI‑IV, față de ornamentele stilistice ale retoricii clasice formează subiectul celui de‑al 3‑lea capitol.     Atitudinea creștină față de moștenirea retorică păgână este prezentată în capitolul al 4‑lea, iar în capitolul al 5‑lea este reactualizată prezenta motivului corabiei în: literatura profană greco‑latină; în Biblie și în literatura eclesiastică a secolelor ÎI‑IV.     Capitolul al 6‑lea este dedicat propriu‑zis motivului corabiei în opera hrisostomică, iar ultimul capitol tratează situațiile de izotopie metaforică.      Fragment din volum:       „În ceea ce privește imaginea corabiei, la cei mai mulți dintre Părinții Bisericii, această simbolizează Biserica. Pentru aceștia, modelul Bisericii a fost Arca lui Noe, conform celor spuse de Sf. Ap. Petru: „În arca lui Noe, puține suflete, adică opt, au fost mântuite prin apă, precum ne mântuie și pe noi acum botezul asemănător aceluia" (1 Petru 3, 21).     Simbolismul eclesial al Arcei lui Noe este atestat începând cu Tertulian (cca 150 - cca 230). În concepția sa, Arca lui Noe, plutind pe apele potopului, poartă toate elementele necesare mântuirii. De aceea, în Despre idolatrie, în legătură cu Arca lui Noe, autorul latin afirmă: „Ceea ce nu a fost în arcă, să nu fie în Biserică". Această temă va fi reluată de Origen (cca 185 - 253) și de Ciprian al Cartaginei (cca 200 - 258) în Despre unitatea Bisericii catolice: „Numai dacă a fost cineva în afara corabiei lui Noe și totuși a scăpat, poate că scăpă și cel ce este în afara Bisericii". Ea se află la originea expresiei: „Nu există mântuire în afara Bisericii". Cei doi pun accentul pe unitatea Bisericii și pe necesitatea de a-i aparține pentru a fi mântuit. Cu alte cuvinte, Biserica apare ca reprezentând mijlocul necesar mântuirii.     Origen, interpretând din punct de vedere metaforic con-struirea Arcei lui Noe, susținea că, după cum Potopul era simbolul pieririi și totodată al salvării, tot așa prin Noe cel duhovnicesc, adică prin Hristos, suntem mântuiți de pieire. Căci credincioșilor nu li s-ar putea împărtăși iertarea păcatelor dacă nu s-ar fi putut propovădui învățătura creștină pe întreaga suprafață a pământului.” Citește mai puțin...