Portile de foc

    „Porțile de foc. Epopeea unui supraviețuitor al bătăliei de la Termopile” oferă cititorului o poveste irezistibilă și o perspectivă unică asupra lumii antice.     În anul 480 î.H., două milioane de soldați persani conduși de regele Xerxes au construit un pod de corăbii peste Hellespont pentru a debarca în Grecia și a o cuceri.
Citește tot rezumatul cărții Portile de foc... Într-o încercare disperată de a-i bloca pe invadatori, trei sute de spartani aleși au fost trimiși la trecătoarea Termopile. Steven Pressfield aduce la viața bătălia de la Termopile într-un roman monumental, foarte bine documentat, cu acțiune încinsă și analize psihologice fine. Soldații spartani și aliații lor au ținut cotropitorii pe loc șapte zile, dar, în cele din urmă, au fost copleșiți.     Romanul dă glas, chip și viața unora dintre spartanii care au luptat la Termopile, printre care regele Leonidas, campionul olimpic Polinikes, un tânăr luptător spartan pe nume Alexandros și comandantul Dienekes. Autorul explorează societatea spartană și eroismul luptătorilor săi, recreând un moment din istorie sub forma unei opere incredibil de captivante, inteligente și emoționante. Accentul cade pe destin, onoare, datorie și loialitate.      Fragment din roman:       „Privisem armata mărșăluind pe câmpia de sub Atena pornind de la Casa Bronzului poate de vreo cincizeci de ori în ultimii nouă ani, cu diferite forțe strânse, adaptate campaniei în care se pregăteau să pornească. Acesta, corpul armat trimis la Porțile de Foc, era cel mai subțire din câte fuseseră vreodată. Nici două treimi din cei strânși înainte de Enofiță, când aproape șase mii de războinici, scutieri și convoiul lor de luptă umpluseră câmpia, nici o jumătate de mobilizare, patru mii cinci sute, ca înainte de Ahileion, nici măcar două moră, două mii cinci sute, ca atunci când Leonida a condus la Antirion trupele pe care Alexandros și cu mine le urmăriserăm pe când eram băieți.     Trei sute.     Strânsura umană zornăia pe câmpie asemenea boabelor mazăre într-un borcan. Doar trei duzini de animale de haită stăteau în față de-a lungul drumului. Erau numai opt căruțe; turma de jertfă era mânată de doi băieți căprari cam speriați. Convoiul cu provizii fusese trimis înainte și fuseseră lăsate pachete de-a lungul caii de șase zile. Pe deasupra, se anticipă, cetățile aliate aveau să ofere provizii pe drum, pe măsură ce alergătorii spartani culegeau diferite contingente care aveau să completeze forța și s-o aducă la efectivul său întreg, de patru mii.     O liniște augusta înconjura sacrificiile de plecare îndeplinite de Leonida în calitatea sa de mare preot, asistat de Olympieus și Megistias, clarvăzătorul teban care venise în Lacedemonia de bunăvoie, cu fiul său, din dragoste nu numai față de cetatea sa natală, ci față de toată Elada, pentru a-și oferi, fără taxă sau răsplată, arta prorocirii.     Întreaga armată, toate douăsprezece lochoi, fusese strânsă, nu sub arme, din cauza interdicției Karneiene, totuși în mantii purpurii, ca să asiste la pornirea marșului. Fiecare luptător dintre Cei Trei Sute stătea încununat, înarmat cu xiphos și cu scutul înainte, cu mantia purpurie peste umeri, în timp ce scutierul său îi era alături, ținând lancea până când se încheiau jertfele.” Citește mai puțin...