Hristos este plinatatea vietii - Sf. Porfirie din Kavsokalivia

     Pe data de 27 noiembrie 2013, Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice l-a trecut în mod oficial pe Bătrânul Porfirie din Kavsokalivia în rândul sfinților Bisericii Ortodoxe.     Sfântul Porfirie, „clarvăzător, modest, smerit și înflăcărat”, era plin de dragoste arzătoare pentru Hristos și semenii săi, iar fiecare ipostază a vieții sale adeverea că Hristos este plinătatea vieții.
Citește tot rezumatul cărții Hristos este plinatatea vietii - Sf. Porfirie din Kavsokalivia... Cu prezența sa luminoasă, cuvintele sale inspirate și rugăciunea sa arzătoare, el a făcut ca harul vieții trăite în Hristos să devină realitate pentru cei care veneau la el, transmițându-le credința, bucurie, putere, nădejde și conștiința adevăratului sens al vieții.     Cuvintele sfântului consemnate în carte se referă la rugăciune, viața duhovnicească, creșterea copiilor, boala și alte teme, oferind răspunsuri și deschizând un făgaș în viață.     În vremurile grele, de durere și apostazie, pe care le trăim azi, Sfântul Porfirie din Kavsokalivia se oferă pe sine și le aparține tuturor acelora care caută adevăratul sens al vieții și-i cer ajutorul. Prin intermediul sfintelor sale rugăciuni, el se află aproape de noi acum mai mult ca oricând, așa cum el însuși spunea: Când Hristos ne unește, nimic nu ne mai desparte. Când am să părăsesc viața aceasta, va fi mai bine. Voi fi mai aproape de voi.      Fragment din volum:       „Pentru mulți, monahul pare distant și nesociabil. Pare că este preocupat doar de sufletul său și că nu oferă nimic Bisericii sau lumii. Dar nu este așa. Dacă Biserica s-a menținut atâția ani, acest lucru se datorează monahismului. Cel care intră la mănăstire și îi oferă totul lui Hristos, intră în Biserică. Poate că unii vor întreba: „Cei care trăiesc singuri în peșteri ajută. Biserica?" Răspunsul este „da". Cei ce locuiesc în peșteri ajută Biserica în chip mistic. Un monah care locuiește într-o peșteră poate să nu aibă pomi și grădini de legume, poate să nu scrie cărți sau să nu facă alte lucruri care sunt de folos vieții și progresului duhovnicesc, dar acolo el creează și face să crească, și se aseamănă lui Dumnezeu. Pustnicii stau în peșteri pentru ca nimeni să nu-i distragă de la viața duhovnicească. Cu viața lor curată, plină de fervoare și, mai presus de toate, cu rugăciunea lor, ei ajută Biserica.          •      Atunci când intri la mănăstire, lasă-ți sufletul să se deschidă iubirii lui Dumnezeu. Acolo, toate lucrurile se sfințesc: acolo sunt atâtea suflete care se roagă, care se dedică nevoințelor ascetice și care trăiesc o viață dumnezeiască. Sufletele sfințite reprezintă strălucirea mănăstirii. Sufletul are puteri extraordinare, care se răsfrâng asupra lumii. Astfel, locurile sfințite ne influențează și ne înalță.          •      Trebuie să ne umplem, să fim plini de Duhul Sfânt. În aceasta constă esența vieții duhovnicești. Acesta este un meșteșug — meșteșugul meșteșugurilor. Să ne deschidem brațele și să ne aruncăm în brațele lui Hristos. Când va veni Hristos, vom fi câștigat totul. Hristos va schimba totul în noi. Ne va aduce pace, bucurie, smerenie, dragoste, rugăciune și înnobilarea sufletului. Harul lui Hristos ne va reînnoi. Dacă ne întoarcem spre El cu dor și dorința fierbinte, cu dăruire și iubire, Hristos ne va da totul.” Citește mai puțin...