Qpoem - Orasul alb

Ioan Barb (n. 5 noiembrie 1960, în Călan, Hunedoara) profesează avocatura și este director fondator al revistei de literatură și artă „Algoritm literar” din Hunedoara. Locuiește în Călan.
Citește tot rezumatul cărții Qpoem - Orasul alb... Publică poezie și proză în principalele reviste literare din țară. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. Membru al cenaclului Qpoem din 2015. Cărți publicate: „Tăcerea ca o flacără”, poeme, Editura Călăuză, Deva, 1998 (debut); „Picătură de infinit”, poeme, Editura A.T.U., Sibiu, 2010; „Sub via ființei plâng strugurii”, poeme, Editura A.T.U., Sibiu, 2010; „Babilon”, poeme, Editura Brumar, Timișoara, 2011; „Sabatul interior”, poeme, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2011; „Ostatec în cer” (antologie de poezie), Editura Țipo Moldova, Iași, 2012; „Orașul scufundat”, proză, Editura Cenaclul de la Păltiniș, Sibiu, 2012; „Meditând închis în ochiul ciclopului”, poeme, Editura Brumar, 2013; „Dumnezeul din paharul cu votcă”, proză, Editura Tritonic, 2016. „Nostalgiile pitorești și culturale ale lui Ioan Barb sunt deja marca înregistrată. Aceste picturi în alb constituie o inovație și nu au nimic în comun cu vechea tehnică chineză a pictării vidului. Albul aici este un fel de zahăr tos presărat peste memorii ce mixează macroistoria cu istoria mică. Vagul patriarhal și locul comun repetă maniera lui st. O. Iosif, dar bogăția detaliilor și a particularităților răstoarnă seva contemporană în texte. Ochiul sufletului este vulturesc la poet – el scoate la lumină o lume de muzeul satului peste care s-au abătut tot felul de anomalii: a cocsului, a funingînii, a educației patriotarde etc. Orașul alb este, de fapt, Streiul înnegrit de industrie, dar imaculat în amintirile copilului ce oscila între sat și fabrici. Un volum document, așadar.” Fragment din volumul de poeme "Qpoem - Orașul alb" de Ioan Barb "frigurile din iarna aceea Fusesem bolnav de plămâni mamă a întins rufe umede pe sfoara deasupra sobei să-mi stâmpere zăpușală umbrele alunecau de pe pereții umezi și-mi răcoreau gândurile pomii cocoșați de sub fereastră se uitau la mine duioși Iisus trecea pe uliță l-am zărit printre ulucii triști sub geam chemându-mă era copil de seama mea se auzeau colindători cai nechezând boii lingeau cerul aburit de ger în suflet mi se deschidea un geam noaptea îmi sufla în pumni Iisus trecea pe uliță cu pași domoli în casă era forfota mama ne cântă gerul se topea în colaci chipul ei alb printre tăciunii tremurând era singura icoană " Citește mai puțin...