Ești o persoană corectă și dreapta? Cum îți dai seama cine îți este prieten? Ce este timpul? Ești aceeași persoană care erai cu cinci ani în urmă? Este posibil ca o afirmație logică să nu aibă sens? Dacă ai avut vreodată una dintre aceste curiozități, atunci ești pe drumul cel bun: vei deveni filosof! Filosofia pentru copii le oferă tinerilor cititori ocazia de a se familiariza cu lumea minunată a ideilor filosofice.
Cuprinzând o mulțime de activități interesante legate de subiecte precum Valorile, Cunoașterea, Realitatea și Gândirea critică, această carte poate fi folosită individual sau ca instrument de lucru în clasă. Fiecare activitate îi ajută pe micii învățăcei să aprofundeze înțelegerea conceptelor filosofice într-un mod atractiv și amuzant. Dr. David A. White este profesor asociat adjunct la Facultatea de Filosofie a Universității DePaul și, de asemenea, preda în cadrul Programului de Studii Americane de la aceeași universitate. Fragment din lucrare: „Întrebarea 7 — Immanuel Kant Ai voie să spui vreo minciună? Ce este o minciună? O definiție simplă ar fi că avem de-a face cu o minciună atunci când spunem cuiva ca ceva e adevărat, deși știm că nu e adevărat. Auzim deseori spunându-se că nu e bine să spunem minciuni. Dar oare e întotdeauna rău să mințim? Ar trebui să ne străduim întotdeauna să spunem adevărul? Acestea sunt întrebări serioase. Sunt serioase deoarece credem că adevărul e foarte important și, de asemenea, e important să-l protejăm. Dar oare e întotdeauna important să spunem adevărul? Citește întrebările de mai jos, care se referă la situații în care a spune o minciună poate fi o opțiune. Gândește-te la aceste situații și răspunde în fiecare caz în parte — cât mai sincer posibil — dacă ai spune sau nu o minciună. Dacă ai spune o minciună, răspunde cu „da". Dacă nu ai spune o minciună, răspunde cu „nu". 1. Dacă mama ta te-ar întreba dacă ai mâncat vreo prăjitură înainte de masă de prânz (și tu chiar ai mâncat una), ai minți că nu ai mâncat? 2. Dacă prietenul său prietena ta cea mai bună ar purta niște haine foarte urâte, i-ai spune că arată nemaipomenit chiar dacă ai crede în mod sincer că ținuta lui/ei e un dezastru? 3. Dacă ai ști că, spunând o minciună, ai putea să-i creezi neplăceri unei persoane care îți e foarte antipatică, ai face-o? 4. Dacă ai ști că ai putea fi acceptat la o universitate foarte bună mințînd în formularul de admitere, ai face-o? 5. Dacă ai putea să te îmbogățești spunând o minciună, ai face-o? 6. Dacă ai putea salva viața unui om spunând o minciună, ai face-o? Ai răspuns cu „da" la vreuna dintre întrebările anterioare?”
