Viata si opera teologica a lui Grigorie al II-lea Cipriotul

Viața și opera teologică a lui Grigorie al II-lea Cipriotul, Patriarhul Constantinopolului (cu traducerea integrală a tratatelor), de Jean-Claude Larchet - Editura Doxologia  Gheorghe Cipriotul (1241-1290), este un strălucit scriitor bizantin, devenit patriarh de Constantinopol între 1283 și 1289 sub numele de Grigorie al II-lea, dar încă puțin cunoscut.
Citește tot rezumatul cărții Viata si opera teologica a lui Grigorie al II-lea Cipriotul... Totuși, numele Patriarhului Grigorie Cipriotul revine adesea în reflecțiile asupra problemei Filioque, mai ales în cadrul dezbaterilor ecumenice de fond, ce vizează un acord între ortodocși și romano-catolici, care rămân până azi profund despărțiți în privința acestui subiect. Gândirea sa teologică oferă de fapt noi perspective pentru dialog pentru că, refuzând cu fermitate filioquismul latin - conform căruia Duhul Sfânt purcede și din Fiul -, ea dezvoltă și clarifică ideea unor Părinți greci, potrivit cărora Duhul Sfânt există din Tatăl prin Fiul, într-un sens acceptabil pentru Biserica Ortodoxă: cel al unei manifestări a Duhului nu doar temporală (în plan iconomic) ci veșnică (în plan teologic). Grigorie Cipriotul este de asemenea recunoscut ca unul dintre inspiratorii Sfântului Grigorie Palamă pentru unele aspecte ale teologiei sale despre energiile dumnezeiești. (Jean-Claude Larchet) Fragment din lucrarea "Viață și opera teologică a lui Grigorie al II-lea Cipriotul" de Jean-Claude Larchet "În Apologia sa, Grigorie respringe interpretările false pe care le poate provoca expresia "prin Fiul". El reafirmă că expresia "purcede prin Fiul" nu este asimilabilă cu "purcede de la Fiul"; ca "atunci când Părinții spun că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl prin Fiul, nu înțeleg prin această existență Duhului prin Fiul", că Tatăl este singura "cauză", singurul "principiu", singura "rădăcină", "singurul "izvor" al Duhului și al Fiului; că El este "singura cauză, singurul izvor" nu doar al ipostașului, ci și al dumnezeirii Lor (adică al ființei dumnezeiești pe care Ei o au în comun cu Tatăl); ca expresia "Duhul purcede prin Fiul" nu vrea să spună "aducerea la ființă prin Fiul a Celui care-Și are existența desăvârșită de la Tatăl".[...] identitatea lui "prin" cu prepozițiile menționate este reversibilă; dacă credem că Duhul își are existența împreună cu Fiul, trebuie în mod necesar să admitem că Duhul Își are existența prin Fiul, ceea ce înseamnă a afirma exact ceea ce voia negat. " Citește mai puțin...