Inteligența emoțională (EQ), reprezentată de abilitățile emoționale și sociale, este considerată la fel de importantă ca inteligența cognitivă (IQ) și poate fi stimulată la orice vîrstă.
Volumul propune o gamă largă de jocuri și activități pentru dezvoltarea abilitaților specifice inteligenței emoționale: empatia, integrarea într-un grup, bunele maniere, perseverență, controlul emoțiilor etc. Cu ajutorul acestor jocuri, copiii dumneavoastră vor învăța să comunice mai bine cu ceilalți, să devină mai adaptabili și mai încrezători în propriile forțe și să depășească momentele dificile. Din cuprins: Încurajarea empatiei și a preocupării pentru ceilalți • Gîndirea realistă • Optimismul: un antidot pentru depresie și rezultate dezamăgitoare • Abilitățile conversaționale • Beneficiile și importanța umorului • Relațiile de prietenie • Perseverență și efortul • Asumarea și depășirea eșecurilor • Programe ce pot stimula inteligența emoțională Traducere de Paul Aneci și Andra Hancu Fragment din cartea "Inteligența emoțională a copiilor" ed.2016 de Lawrence E. Shapiro " Gîndiți rațional Opusul autoamăgirii este gîndirea realistă — a vedea lumea exact așa cum este și a reacționa față de ea cu decizii și comportamente potrivite. Mulți dintre noi nu au grijă să învețe pe copiii lor să Își dezvolte această abilitate EQ să u poate chiar îi învață exact pe dos. Încercînd să ne protejăm copiii de „realitatea dură" a vieții, nu facem decît să întărim această negare. În loc de a încerca să îi protejăm pe copii de o problemă, putem ajuta cel mai mult spunînd adevărul, indiferent cît de dureroasă ar fi situația. Dacă le explicăm situația copiilor noștri, detaliind faptele din punctul nostru de vedere, ei înțeleg că avem forța emoțională de a analiza și a face față chiar și celei mai dificile situații. Implicit, în acest mod le transmitem mesajul că și ei pot face la fel. De exemplu, în una dintre cele mai apreciate cărți de dezvoltare personală pentru copii, The Boys and Girls Book about Divorce, psihiatrul Richard A. Gardner explică faptul că un copil trebuie să se descurce singur pentru a face față divorțului părinților săi, în loc să presupună că aceștia vor face întotdeauna ce e mai bine pentril el. Cercetările actuale sugerează să ar trebui să i se urmeze sfatul. După ce a studiat 60 de familii avînd în total 131 de copii pînă la 20 de ani după un divorț, Judith Wallerstein a descoperit că mulți părinți se amăgesc cu gîndul că divorțul nu declanșează decît o criză temporară, care se rezolvă după un an sau doi. Cu toate acestea, cercetarea lui Wallerstein sugerează că nu se întîmplă așa. Divorțul are efecte durabile asupra copiilor, iar acestea pot cauza traume la vîrsta adultă, chiar și în cazurile care nu păreau să prezinte probleme grave în momentul divorțului. Wallerstein numește acesta „efect întîrziat". "
