Imblanzirea reginei

    Îmblînzirea reginei este povestea frumoasei Kateryn Parr, ultima soție a regelui Henric al VIII-lea și una dintre cele mai complexe figuri feminine din Anglia secolului al XVI-lea. Rămasă văduvă pentru a doua oară la doar treizeci de ani, Kateryn este curtată de rege și trebuie să-l accepte drept soț, căci cine ar refuza un suveran capricios, care are putere de viață și de moarte asupra întregii țări? Nouă regină este nevoită să își învingă repulsia față de acest bărbat bătrîn și bolnav, să facă față intrigilor de la curte și, în același timp, să lupte pentru impunerea religiei anglicane.
Citește tot rezumatul cărții Imblanzirea reginei... Odată cu trecerea timpului, Kateryn se dovedește a fi mai puternică și mai inteligentă decît pare, iar personalitatea ei îl cucerește treptat pe Henric. Însă ea trebuie să-și ascundă adevărata iubire, față de lordul Thomas Seymour, căci descoperirea acestei taine le-ar aduce amîndurora moartea. Dragostea, credința, simțul datoriei, teamă și tandrețea domină firea reginei erudite, care trebuie să îndure toanele unui rege crud și imprevizibil, înconjurat de curteni vicleni și uneltitori, într-o epocă în care viața unei femei – fie ea și cea mai importantă femeie din regat – nu înseamnă nimic, iar cea mai mică suspiciune poate aduce moartea. Autor recomandat de  Ioana Maria Lupașcu  în cadrul proiectului Libris, " Oameni și cărți ".      Fragment din roman:      „Palatul Whitehall, Londra, vara anului 1544      Previziunile astronomului îl conving pe rege că ar trebui să pornească spre Franța cât Marte e încă în poziție dominantă pe harta lui. Medicii îi bandajează rana, îi dau doctorii care îi alina durerea și îl fac să rămână la fel de avântat ca un tânăr beat la primul lui turnir. Consiliul de Coroană se lasă în voia entuziasmului regelui și vine la palatul Whitehall ca să-l vadă plecând cu vasul regal, cu care urmează să meargă în josul fluviului până la Gravesend, iar de acolo, călare, până la Dover. Va trece Canalul Mânecii ca să-l întâlnească pe împăratul spaniol și să pună la cale un atac prin dubla învăluire asupra Parisului cu cele două armate ale lor.      Odăile regelui de la Whitehall sunt pline cu hărți și liste cu echipamentul ce trebuie adunat și cu bunurile care trebuie trimise în urma lui. Armata din Franța se plânge deja că nu are destul praf de pușcă și nici ghiulele. Deja îi jefuim pe soldații scoțieni de la granița pentru a aproviziona invazia Franței. O dată pe zi, fără greș, regele comentează ca singurul om care putea organiza un război era cardinalul Wolsey și că oamenii care l-au chinuit pe acel mare împărțitor de pomeni ar trebui să ajungă ei înșiși în iad pentru că au lipsit Anglia de o asemenea comoară. Uneori se încurcă la nume și blestema pe toată lumea că i l-a răpit pe Thomas Cromwell. Asta ne face pe toți să fim stânjeniți într-un fel ciudat, ca și cum cardinalul în roba roșie ar putea răsări din mormânt la chemarea vechiului său stăpân, cu sfetnicul său nvesmântat în blană venind încet în urma lui, ca și cum regele ar putea să-i aducă iar la viață pe cei decapitați și să-i îndemne să-l slujească din nou.” Citește mai puțin...