Rezumat Destin tragic de artist genial - Emanuel D. Florescu

Fragment din cartea " Destin tragic de artist genial" de Emanuel D. Florescu "II - Mihail Iurievici Lermontov Un poet romantic dintr-un duel dramatic Fiind și eu invitat să-mi povestesc tragica soartă, am decis, în pofida unei reticențe inițiale, să nu resping totuși generoasă și surprinzătoarea ofertă literară, mai cu seamă că, din câte îmi mai amintesc, sper că și domniile voastre la fel, am avut unele legături cu literatura în viața mea terestră.
Citește tot rezumatul cărții Destin tragic de artist genial... Ideea o găsesc interesantă, iar gestul autorului necunoscut din viitor mă măgulește efectiv. Aceasta înseamnă că am avut și eu un cuvânt de spus în literatura rusă, și, pare-se, chiar și în cea universală. Cuvântul a fost de altfel arma mea preferată, deși prin prisma carierei mele militare m-am deprins să folosesc și alte arme de luptă. Așa că am acceptat recunoscător această posibilitate originală de-a mă adresa post-mortem posterității, metoda literară care-mi oferă din nou șansa de-a mă exprima personal, direct și artistic. Am tăcut destul, de când nu mai sunt în lumea fizică, iar tăcerea nu m-a caracterizat niciodată. Am onoarea să mă prezint că cel ce am fost cândva Mihail Iurievici Lermontov, artist liric din pură plăcere și destoinic ofițer de carieră. Vă salut militărește, distinșii mei cititori de peste veacuri, și vă supun atenției un monolog artistic, ce sper să nu vă plictisească. Un monolog despre viața mea, care, chiar dacă a fost foarte scurtă, n-a fost de fel una anostă. Că doar am fost un veritabil aventurier, un nonconformist sadea, un războinic iubitor de pace, un răzvrătit dornic de liniște, un neînfricat justițiar allat în slujba dreptății. " Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Destin tragic de artist genial?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Destin tragic de artist genial și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ
Următoarea carte pe care vrei să o citești trebuie să fie Destin tragic de artist genial scrisă de Emanuel D. Florescu. Destin tragic de artist genial a apărut în anul 2015. O mulțime de cărți bune au apărut în anul 2015 (click ca să vezi lista cărților). Editura la care s-a publicat cartea Destin tragic de artist genial este editura SCRISUL ROMANESC - poți vedea lista completă de cărți publicate la editura SCRISUL ROMANESC aici. Cartea Destin tragic de artist genial face parte din categoria Biografii. Este o carte rezonabil de groasă - are 216 de pagini. Sperăm să îți placă timpul petrecut lecturând Destin tragic de artist genial și, de asemenea, sperăm că autorul Emanuel D. Florescu, s-a ridicat la nivelul așteptărilor.
0 secunde