Cu câțiva ani în urmă am considerat potrivit să așez în formă tipărită, într-o carte, încă unele dintre multele, foarte multele interviuri realizate de-a lungul unor ani și ani de jurnalism.
Spun „încă unele" pentru că publicarea unor interviuri (pe lângă publicistică, romane sau poezii) a mai făcut obiectul preocupărilor mele și subiectul unor cărți. Dar încă altele își mai cereau - pentru semnificațiile ideilor, relevanța unor fapte de istorie literară sau farmecul povestirii - dreptul de a fi extrase din formatul audio și aduse sub privirea cititorului. Chiar de atunci (2012), pe cartea cu titlul Convorbiri de după-amiază (care cuprindea interviuri cu IPS Nestor Vornicescu, Varujan Vosganian, Adrian Cioroianu, Gabriel Chifu, Horia Bădescu, Dinu Săraru, Carmen Firan, Constantin Zărnescu, Florea Firan, Gabriel Coșoveanu, Paul Aretzu, Jean Băileșteanu, Constantin Stan și Ion Hobana), scriam că selecția a fost dificilă și menționăm, pe pagina de gardă, că este vorba de volumul I, autoobligându-mă, astfel, să revin cu încă o suită de interviuri, ceea ce se întâmplă în momentul de față. Aduc mulțumiri deosebite, și pe această cale, interlocutorilor care au avut bunăvoința de a răspunde întrebărilor mele, de a-mi împărtăși idei ori de a-și deschide sufletul pentru a destăinui din propria experiență de viață. Fragment din cartea "Convorbiri de după-amiază" vol.2 de Mircea Pospai "POEZIA LUI SORESCU NU SE RECITĂ, SE SPUNE Am citit cândva, cronică a unui spectacol, că puțini oameni au reușit să-l înțeleagă pe Mărin Sorescu precum Tudor Gheorghe. De ce spunea, oare, cronicarul, așa? Am fost foate mândru și sunt mândru că am fost contemporan cu un asemenea om de geniu. Nu îmi e teamă să folosesc acest termen, acest cuvânt, pentru că eu sunt ferm convins că Marin Sorescu a fost și va rămâne un scriitor de geniu în cultura română. Asta nu pentru că eu am fost în relații de prietenie cu el, nu pentru că ne-am cunoscut atâta vreme, nu pentru că am jucat în câteva spectacole și că am spus poeziile lui, se pare, ca nimeni altul. Fac aceste afirmații și pentru faptul că, poate puțini dintre ascultătorii noștri știu, dar Marin Sorescu a fost la un pas, aș zice, de a câștiga Premiul Nobel pentru literatură. El s-a luptat, săracul. A fost cel mai tradus poet în viața dintre toți poeții României. Marin Sorescu era receptat în Mexic, în toată America Latină, precum și în Africa. Era iubit în Anglia. Era stimat în Franța. Era cunoscut în Malta, în Spania. Era absolut incredibil. și umblase foarte mult, invitat la Congrese de poezie și literatură din lume, își făcuse prieteni extraordinari dintre marii poeți ai lumii. Poate că nu asta e important. Deși, și asta, în ultimă instanță, e ceva. Dar faptul că. Marin Sorescu, născut la Bulzești, a avut o viață extraordinară: copil crescut la țară, care a plecat, sărac fiind, trimis să-și facă școală, la Craiova, apoi la Brează, la Liceul Militar. Cine nu-l cunoaște pe Sorescu, nu l-a văzut niciodată, reușește cred să și-l închipuie îmbrăcat în uni-forma militară. Dar cine l-a cunoscut pe Marin Sorescu, cine i-a cunoscut felul stângaci în care se mișcă, felul în care se îmbraca... Niciodată lucrurile nu stăteau normale pe el. Pentru că nu-l interesa. Avea acea privire asupra lumii, care era dincolo de... El era deasupra lucrurilor. Nu-l interesau astea pe el. Dacă nu era biata Virginia, nevastă-sa, să-i aranjeze pulovărul, plecă... Ăștia sunt tipii de geniu. Nu-i interesează cum sunt îmbrăcați. îi vezi totdeauna cu cravata pusă anapoda, gulerul scos peste haina într-o parte... Nu-i interesează cum arată. "
