Monahul sau Faptuitorul

Cele 100 de „capitole” ale avvei Evagrie Ponticul († 399) care au circulat sub titlurile Monahul sau Făptuitorul (Praktikos) sunt un faimos manual de viață duhovnicească, unic în felul său în toată tradiția patristică.
Citește tot rezumatul cărții Monahul sau Faptuitorul... Ele reușesc performanța de a concentra în formule memorabile și de a sistematiza riguros, dar viu, aspectele practice ale experienței primelor generații ale părinților deșertului egiptean de care dă mărturie și Patericul. Fiecare din ele e o nestemată cu multiple fațete. Alături de prologul despre semnificațiile veșmântului monahal, cele o sută de „teze practice” evagriene alcătuiesc un ansamblu unitar, subtil articulat. În centrul lor se afla prima analiză a psihologiei ascetice a sufletului bolnav de opt patimi fundamentale, urmată de remediile vindecării lor printr-o subtilă terapie ascetică. Toate sunt explicate cu o bogăție de pasaje similare din scrierile evagriene de părintele schimarhimandrit Gabriel Bunge, care și-a dedicat toată viața cunoașterii și interpretării gândirii ascetico-mistice a marelui scriitor duhovnicesc al Egiptului monahal din veacul IV. În ultimă instanță în capitolele practice evagriene e înțelepciunea de viață a primilor creștini, pe care monahii își doreau să o prelungească, să o adâncească și intensifice. Întrucât monahul nu voia să fie decât creștinul care, sub semnul Crucii și în puterea Duhului, asumă etic-ascetic riguros viața în Hristos Cel răstignit și înviat, primită la Botez, programul său de conduita practică a fost și este în toate timpurile un reper duhovnicesc indispensabil pentru orice creștin doritor de desăvârșirea vieții în Hristos. Lectura capitolelor practice evagriene propusă în volumul de față de părintele Gabriel Bunge e un ghid sigur și extrem de util pentru toți cei care, pasionați de teme duhovnicești, vor să descopere și să desăvârșească monahul din sufletul lor. Fragment din lucrarea "Monahul sau Făptuitorul" de Avva Evagrie Ponticul "Simbol al patimilor din suflet e fie un cuvânt rostit, fie o mișcare a trupului, prin care vrăjmașii simt dacă avem înăuntrul nostru gândurile lor și să le dăm naștere, sau dacă, din contră, respingându-le, ne de mântuirea noastră. Fiindcă numai Dumnezeu Care ne-a făcut cunoaște intelectul nostru și n-are nevoie de simboluri pentru a cunoaște cele ascunse în inimă. * Dumnezeu e „știutor al inimilor", s-a spus în capitolul precedent. Mai mult, „e singurul care cunoaște inima omului, pentru că El singur a creat-o" și e singurul ei judecător. Evagrie reliefează de multe ori acest fapt împotriva opiniilor contrare. De ce oare? Pentru ca tine să precizeze că „inima", centrul persoanei umane, simbol biblic al „intelectului" și loc al chipului lui Dumnezeu, e în principiu închisă răului. Doar dacă omul însuși nu-i deschide poarta. În convingerea lui Evagrie, râul n-are putere absolută asupra omului, care cu voința sa liberă îi poate pune o limită. [..] Nu ni s-a poruncit să lucrăm, să priveghem și să postim tot timpul, însă ni s-a dat drept lege să ne rugăm neîncetat. Pentru că acele [fapte] vindecă partea pătimașă a sufletului și pentru lucrarea lor au nevoie de trupul nostru, care din pricina slăbiciunii lui nu e de ajuns pentru aceste osteneli. Rugăciunea însă face viguros și curat și pregătește pentru luptă intelectul făcut în chip natural să se roage și să se lupte cu demonii pentru toate puterile sufletului, chiar și fără acest trup. Scopul vieții duhovnicești e rugăciunea „în Duh și Adevăr", pe care demonii caută să o zădărnicească prin orice mijloc. De ce altceva vor demonii să lucreze în noi lăcomia pântecelui, desfrânare, iubire de arginți, mânie, ranchiună și celelalte patimi decât pentru că intelectul, ajuns îngroșat de la ele, să nu se mai poată ruga cum trebuie? Căci odată declanșate, patimile părții iraționale nu-l mai lăsă să se miște rațional și să caute Rațiunea/Cuvântul lui Dumnezeu." Citește mai puțin...