După o veche tradiție a Bisericii, Sfântul Evanghelist Luca a zugrăvit chipul Maicii Domnului încă din timpul vieții ei pământești. Terminând de zugrăvit icoana, apostolul a arătat-o pe ea Pururea Fecioarei, care a spus: „Harul Celui Care S-a născut din mine și harul meu să fie cu această icoană!” Binecuvântarea Maicii Domnului a făcut ca icoana să se umple de har, devenind îndrumătoare a oamenilor pe calea mântuirii, dăruind celor ce cred mulțime de binefaceri și izbăvire de păcate.
Icoana Maicii Domnului „Caută la smerenie”, aparținând tipului iconografic al Maicii Domnului Hodighitria, s-a arătat pentru prima oară în părțile Pskovului, în anul 1420, într-o vreme în care asupra acelui loc se abătuseră necazuri fără seamăn, poporul, deznădăjduit, cerând atunci în rugăciuni ajutorul Împărătesei cerurilor. Credincioșii care se roagă astăzi, plini de evlavie, înaintea acestei icoane făcătoare de minuni a Maicii Domnului, cerând mângâiere în necazuri ori tămăduire în felurite boli trupești și sufletești, dau mărturie că Născătoarea de Dumnezeu, luând aminte la toată inima „înfrântă și smerită”, după cum Cel Preaînalt „a căutat la smerenia roabei Sale” spre a mântui neamul omenesc, le împlinește fără zăbavă rugăciunile. Tradus de Gheorghiță Ciocioi Fragment din cartea "Minunile icoanei Maica Domnului Caută la Smerenie" "Însemnări despre minunile Maicii Domnului La începutul secolului al XVII-lea se va naște, pe lângă hagiografii, un gen literar aparte: culegeri despre icoanele Maicii Domnului făcătoare de minuni și faptele minunate ale acestora. Acestea pot fi considerate primele cercetări asupra icoanelor Născătoarei de Dumnezeu, o primă încercare de înțelegere a iconografiei. Unul dintre primii autori ai unor astfel de lucrări închinate Maicii Domnului a fost Ioanichie Galeatovski, un talentat dascăl ucrainean din cea de-a doua jumătate a secolului al XVII-lea. El a fost mai întâi profesor de retorică la Colegiul de la Kiev, din anul 1668 fiind numit egumen al Mănăstirii Elețki din Cernigov. Acestui vestit dascăl îi aparțin opt lucrări. Să amintim „Cheia înțelesului” (1659), „Minunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu”, editată la Lavra Pecerska în anul 1660, „Cer nou cu stele noi... adică Preabinecuvântată Fecioară Maria cu minunile sale” (1665), tipărită în limba poloneză și tradusă mai apoi în ucraineană și în rusă. Maicii Domnului i-au închinat, de asemenea, o serie de lucrări Arhiepiscopul Lazăr Baranovici și Sfântul Dimitrie al Rostovului. Numeroase lucrări închinate icoanelor Maicii Domnului au fost scrise de feluriți autori și în veacul al XIX-lea. Mărturiile despre icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului au fost actualizate în permanență."
