Odessa Blues

V-am putea ura "poftă bună", însă după citirea acestui roman s-ar putea să aveți chef să postiți mai multe zile. Charles Haquet ne oferă aici în același timp un thriller dar și un roman de aventuri a cărui acțiune se petrece în lumea internațională a mafiei alimentare.
Citește tot rezumatul cărții Odessa Blues... Romanul său a primit de altfel premiul romanului de aventuri! Există mai întâi o anchetă, serioasă ca un film documentar, care ne ține cu sufletul la gură. Evident, înțelegem că din momentul în care permitem ca de fapt cursă care are loc să se îndrepte spre cele mai ieftine alimente, toate regulile sunt încălcate. Charles Haquet, care cunoaște foarte bine dedesubturile acestei lumi datorită anchetelor realizate pentru L'Express, îi pune pe scenă pe Camille și Marco, cei doi fondatori ai TracFood, o societate pariziană  a cărei activitate constă în consilierea marilor întreprinderi din sectorul agroalimentar, dar care în realitate cercetează tot ceea ce ține de traficul agroalimentar. Pe de o parte există deci ancheta celor doi detectivi improvizați, plecați pe urma celui mai binecuvântat pește, tilapia, căci ușor de hrănit (și cu orice!), dar pe de alta există romanul umoristic și chiar de dragoste. Felul în care Marco este părăsit de iubita lui este un pur moment de antologie. Interzis de devorat, mai ales. Le Figaro, 19 iunie 2014 Fragment din cartea: Odessa Blues - Charles Haquet Fălcile metalice sparseră lacătul cu un zgomot sec. Lanțul alunecă la pământ, eliberând strânsoarea gardului. Intrusul se strecura prin deschiderea astfel creață. Traversă parcarea și alese o cărare întreruptă de lampadare obosite. Silueta masivă a depozitului apăru aproape imediat în orizontul plin de stele. Bărbatul se opri brusc la liziera arborilor. Atent scrută întunericul fără a vedea nimic suspect. Paznicii erau ocupați, probabil, să bea vreo tărie pe chei. În larg se auzi sirena unui vapor. Sunetul se prelungi în întuneric asemenea unei plângeri care refuză să se oprească. Apoi tăcerea recăzu brusc peste docuri. Liniștit de acum, vizitatorul ieși la lumină. Se apropie de intrarea clădirii. O lampă învechită, spânzurată de un zid, aruncă peste ușa din fier o lumină gălbuie. Încercă inutil să o deschidă. Atunci hotărî să se strecoare pe lângă ziduri, într-o totală nepăsare față de crengile care i se agățau de haine. După câțiva metri se opri brusc sub o lucarnă care se deschidea la înălțimea umerilor săi. O bară de metal, întinsă la orizontal, îi bloca accesul. O apucă ferm cu ambele brațe. Bară ruginită se clinti puțin. Se încordă și, dintr-o mișcare simplă, seacă, îi smulse un capăt și întoarse apoi restul barei spre pământ. Calea era liberă. Inspiră profund și se dădu câțiva pași înapoi pentru a-și lua avânt. Cu o tracțiune puternică ajunse până la înălțimea deschiderii. Picioarele îi alunecară în gol. Aproape dezechilibrat, se înclină spre spate, însă, în ultimul moment, apucă marginea. Cu un braț, apoi cu celălalt. Corpul urma mișcarea. Coapsele îi intrară, chinuit, prin deschidere. Și recăzu, greu, în interior. - Nu mai am vârsta pentru așa ceva, mormăi el. Se ridică, strâmbându-se. Umărul drept îl durea. - Va trebui să găsesc un alt mijloc pentru a ieși, murmură, masându-și articulația. Scoase o lanternă din buzunar. Săgeata luminoasă străpunse tenebrele. Sala era imensă, plafonul, foarte înalt. Cutiile erau înșiruite și puse una peste alta cu zecile, formând imense ziduri de lemn. Se îndreptă spre una din alei. Citește mai puțin...