Gheorghe Gheorghiu-Dej. Cultul personalitatii

    „Scriu aceste rânduri convins că avem de-a face cu o carte excepțională: ca analiza conceptuală, ca documentare de arhivă, ca perspectivă istoriografică. [...] Elis Pleșa nu dorește să scrie un rechizitoriu, deși crimele legate de Dej ar merita și așa ceva.
Citește tot rezumatul cărții Gheorghe Gheorghiu-Dej. Cultul personalitatii... Ea este o istorică autentică, scrie fără patimi partizane. Se străduie să scruteze mecanismele cultului lui Dej, fundamentele ideocrației comuniste din România. [...] Elis Plesa nu ne oferă doar analiza cultului personalității lui Gheorghiu-Dej, ci, mai mult, o biografie politică fascinantă, cu detaliile care întregesc un tablou terifiant.” (prof. univ. dr. Vladimir Tismăneanu)     „Lucrarea a fost elaborată după regulile artei, comensurând toate elementele unei întreprinderi monografice, oferind măsura unui istoric deja format, capabil să formuleze interpretări consistente în raport cu un evantai de surse istorice diverse [...] am prețuit în  lectura textului felul în care Elis Pleșa a știut să armonizeze informațiile originale prelevate din arhive cu interpretările istoriografiei cu privire la subiectul studiat, într-un armonios și corect sistem de note infrapaginale, în care acuratețea citării a fost dublată de ample comentarii critice, de natură nu doar să lămurească situațiile discutate, ci să și deschidă  alte orizonturi, biografice sau procesuale, care întregesc tabloul unui amplu și solid șantier de cercetare.” (prof. univ. dr. Virgiliu Târău)      Fragment din volum:       „5. Raportul secret - moment de cumpănă în evoluția cultului personalității lui Gheorghiu-Dej       Folosirea acuzației de promovare a cultului personalității, ca arma în luptă pentru putere în P.M.R., a atins apogeul în primăvara anului 1956, după încheierea lucrărilor celui de-al XX-lea congres al P.C.U.S. și prezentarea Raportului secret de către Hrușciov (februarie 1956). Prin martelarea imaginii lui Stalin, Hrușciov a reușit să submineze pozițiile adversarilor săi din conducerea partidului (Molotov, Kaganovici, Malenkov și Voroșilov), toți aceștia făcând parte din Biroul Politic de dinainte de 1953. Fostului dictator i-au fost aduse numeroase acuze, de o gravitate extremă: epurările masive și discreționare operate în rândul membrilor de partid în anii '30, eliminarea fizică a unor membri ai Biroului Politic, nerespectarea principiului conducerii colective și acumularea unei puteri nelimitate, luarea deciziilor în mod personal, fără informarea Biroului Politic sau a Comitetului Central etc.     Efectele devoalării crimelor lui Stalin s-au resimțit nu doar în U.R.S.S., ci și în întregul bloc comunist, fiind vizați toți conducătorii ce avuseseră sau aveau un comportament represiv ce amintea de fostul dictator sovietic, printre aceștia numărându-se și Gheorghiu-Dej. De altfel, una dintre cele mai importante urmări ale Raportului secret a reprezentat-o debarcarea unor lideri staliniști est-europeni, precum Mathyas Rakosi sau Boleslaw Bierut, ceea ce constituia un puternic semnal de alarmă pentru Gheorghiu-Dej.     Faptul că anumite categorii ale populației conștientizau că dictatură comunistă nu era altceva decât dictatura conducătorului partidului reiese foarte clar din documentele Securității. Spre exemplu, într-o notă informativă din aprilie 1956, agentul consemna opinia arheologului Ioan Berciu, din Alba Iulia, potrivit căruia: „ceea ce mă intriga pe mine este faptul că, în timpul cât Stalin a trăit, nici unul din cei care îl critică azi și care au să-l critice și să-i arate greșelile n-au făcut-o în timpul vieții lui. Evident, e lesne de înțeles de ce. Pentru că se temeau, pentru că așa-zisa dictatură a proletariatului a ajuns să fie dictatura unui singur om, care n-a fost nici măcar proletar. Dar în fond treaba lor. Rămâne stabilit acum că idolii nu mai sunt. Și este un lucru bun".” Citește mai puțin...