"Majoritatea studiilor cuprinse în paginile următoare văd acum lumina tiparului. Chiar și cele publicate deja, în reviste de specialitate, conțin adaosuri și îmbunătățiri pe care le-am socotit necesare, în mod firesc, odată cu trecerea unui timp de la redactarea și apariția lor.
Neputând avea statutul sau ambiția unui tratat, exhaustiv prin definiția lui, această lucrare aspiră, totuși, la condiția unui studiu folositor celor interesați de frumusețea din cuvintele care exprimă, de la amvon, adevărul creștin și, mai ales, de mecanismele care o generează." (Autorul) Fragment din volum: „Ion Agârbiceanu — predicatorul Numit de Lucian Blaga „Sfânt Părinte al literaturii române'', Ion Agârbiceanu a scris, așa cum se și cuvenea — că preot responsabil de itinerariul moral al păstoriților, literatura cu conținut și forma de învățătură creștină. Sub o sintagmă rezonanță, nostalgia eticului, a fost identificată constanta de substrat tematic a întregii lui opere și, îndrăznim să adăugăm, a personalității scriitorului. O perspectivă mai puțin favorabilă a criticii interbelice asupra scriiturii lui Agârbiceanu a fost contraponderată, cu argumentul pregnantei semantice ca dominanta stilistică a textului, de către Eugen Negrici, care s-a lansat, cu originalitate, într-o „încercare de reconvertire expresivă" a scriitorului Agârbiceanu. Un demers recuperator similar l-a întreprins și Ion Negoițescu, descoperind în fluviile viziunii epice din nuvelele preotului ardelean „o rară potentă a mijloacelor de expresie”. Literatura lui Agârbiceanu cucerește prin „greutatea" semnificației, prin acea vizibilitate fondatoare a mesajului, nu atât prin rare valențe artistice. Pe acestea autorul găsește potrivit să le estompeze, diminuând ecart-ul, acea condiție a poeticității reperabile în formă, totul în numele unei optime reliefări a conținutului. Norma expresivității se înrădăcinează mai adânc în substanța tematică decât în capacitățile limbajului, fapt semnalabil adesea la comunicatorii ecleziastici. Nucleul luminos al vieții croite pe măsura Evangheliei fecundează structura epică a schițelor, nuvelelor, povestirilor și romanelor lui Ion Agârbiceanu. Aceeași expresivitate a esenței semantice răzbate și din predicile pe care le-a scris, deși vom avea prilejul să observăm în ele și virtuozități literare, nu puține. Aici, discursul etic se regăsește în formă nemediată, deplină, legitimat prin statutul clerical al autorului și prin rolul central al crezului creștin pe care acesta l-a îmbrățișat cu neclintire. Calitatea literară a acestor texte nu coboară sub a celor nonreligioase ale autorului. Cu un nume învăluit de aura clasicității și a tradiționalismului literar românesc, alături de Coșbuc, Goga sau Slavici, cu titluri care ne sunt familiare din cărțile de română folosite în școală, și nu în ultimul rând cu acel chip de apostol odihnitor prin iradierea sa de veche înțelepciune, sacerdotul prozator născut în ținutul Cenadului aduce și pe tărâmul predicii frumuseți de expresie care înnobilează discursivitatea bisericească de la noi.”
