Fiecare copil este, încă din momentul concepției, obiectul unor proiecții ale familiei sale. Cu cine va semăna el? Părinții își imaginează ce trăsături fizice și de caracter va avea în funcție de calitățile membrilor arborelui genealogic. La naștere, el primește prenume și nume de familie.
Pe măsură ce crește, este etichetat după caracteristicile fizice, sexuale, emoționale și intelectuale evaluate în raport cu membrii arborelui sau genealogic și prin comparație cu frații și surorile sale. Tot pe măsură ce crește, cel mic se identifică cu părinții. Primul obiectiv al psihogenealogiei este de a deveni conștienți de această familie care trăiește în noi. Suntem rezultatul unui ansamblu de proiecții, de identificări și de repetiții. În străfundurile noastre trăiesc nu doar părinții, ci toate rudele apropiate și chiar adulți care ne-au fost aproape în copilărie. Al doilea obiectiv al psihogenealogiei este să ne ajute să ne eliberăm, să ne descoperim adevăratul eu, să învățăm să ne iubim și să fim împăcați cu noi înșine, transformând în mod pozitiv influențele negative din istoria noastră familială. Fragment din volum: “Să explorăm acum alt tip de mamă: mama tentaculară. Este mama omniprezentă. Ea se infiltrează tot timpul în viața copiilor săi. Aceștia nu pot avea niciun secret, nicio intimitate. O astfel de mamă face ordine în cameră, le cotrobăie prin sertare, buzunare, ghiozdane, genți. Le citește corespondența, le supraveghează conversațiile telefonice, le descoperă jurnalul intim, dă buzna peste ei în baie. O fată care are o asemenea mama este invadată de prezența ei permanentă. Ea trăiește în locul fiicei sale, se amestecă în toate, îi cunoaște prietenele, îi seduce iubiții. „Mama ta e formidabilă". O face ca s-o ajute, spune ea; pentru că o iubește și pentru că e mama ei, se preocupă de tot ce face, de modul în care se îmbrăca, se coafează, de relațiile ei profesionale, amicale, sentimentale. „Ți-am zis eu, vezi, iar am avut dreptate, niciodată nu vrei să mă asculți", „Greșești dacă faci asta", „Dacă eram în locul tău... ", „Biata mea fetiță... ". Pentru că mama se pune mereu în locul fiicei sale, aceasta nu mai are loc. Mama apare astfel ca fiind un ideal intangibil. Ah, dacă fata ar putea fi ca ea! Dar e imposibil. Numai ea știe să fie feminină, să țină o casă, să-și crească copiii, să se poarte cum trebuie cu bărbații și, în mod cert, s-ar descurca mult mai bine că fiica sa din punct de vedere profesional. Ea e deosebită, cunoaște viața - de altfel, acesta e privilegiul vârstei -, știe ce trebuie făcut, ce e bine sau rău, are experiență. E o mamă care crede că fiica să își ratează existența. În schimb, iată, ea a reușit în viața ei. Marea problemă a acestor mame este că nu se pot „detașa".Geloase pe fiicele lor și, mai ales, pe tinerețea acestora, ele fac totul, în mod inconștient, desigur, pentru a o strivi pe cea pe care o resimt ca fiindu-i rivală.”
Familia care traieste in noi
- Autor: Chantal Rialland
- An apariție: 2016 (vezi top cărți)
- Editura: PHILOBIA
- Nr. pagini: 248
- Categorie: Psiho,psihanaliza, Log
