Penelope Weston nu îl place deloc pe Benedict Lennox, Lord Atherton. Poate că este moștenitorul fermecător și agreabil al unui conte și cel mai chipeș bărbat din lume, dar ea nu poate uita că acesta și-a abandonat prietenul la nevoie și nici că a curtat-o odinioară pe sora ei, Abigail.
Este, de fapt, ultimul om de pe pământ cu care s-ar mărita vreodată. Ce bine ar fi dacă nu s-ar simți atât de atrasă de acest ticălos arogant… Cândva, Benedict crezuse că se înțelegea destul de bine cu Penelope. și, cu toate că acum ar avea nevoie de o mireasă bogată care să-l ajute să scape de controlul tiranicului sau tatălui său, cutezătoarea Penelope nu se potrivește cu idealul lui pentru o căsnicie model… până când o faptă bună se termină prost, și zvonurile scandaloase leagă numele lui de cel al lui Penelope. Poate că nu ea nu este soția liniștită și rațională pe care credea că și-o dorește, dar este frumoasă, seducătoare… Și mult mai pasională decât și-ar fi putut închipui vreodată. Oare o căsnicie care începe cu un scandal poate deveni și o poveste de dragoste adevărată? Fragment din roman: “Ei bine. Casa nu mai era casa ei acum. Ea nu mai era domnișoară Weston, ci lady Atherton. Doar gândul acestui nume o făcu să-și încrucișeze brațele peste piept, în mod protector. Cum naiba intrase în această încurcătură? Deși nu se uită, știa că ușa din dreapta ducea spre dormitor. Oricât de mult ar fi încercat, nu putea să nu se gândească la miliardele de plăceri despre care scria Lady Constance. O să îi facă oare Atherton așa ceva? O să vrea? Și, mai important, o s-o facă la fel de bine ca amanții lui Constance? Oricare i-ar fi fost defectele, Penelope era realistă. Nu vedea nimic rău în a încerca să îți conduci propria soartă, dar nu vedea nici un rost în a plânge pentru împrejurările nefericite; timpul petrecut cu plânsul era un timp pierdut, în care ar fi putut să se gândească la felul cum să-și îmbunătățească situația. Și dacă există vreo situație care să trebuiască îmbunătățită, a ei era aceasta: căsătorită, până când moartea o va despărți, cu un bărbat pe care nici nu îl cunoștea, darmite să-l iubească. Pe deasupra, un bărbat care dorise să se căsătorească mai întâi cu sora ei și apoi cu prietena ei. Un bărbat care își pierduse în mod vizibil răbdarea cu ea în mai multe ocazii. Un bărbat care o sărutase totuși atât de convingător, încât bunul ei simț zburase pe fereastră și fusese cumva de acord să se mărite cu el, și asta însemna că nu avea pe cine să dea vina, în afară de ea însăși. Pentru o clipă se întrebă de ce era el atât de hotărât să se însoare cu ea. Era neîndoielnic că el dorise această căsătorie. Din frânturile pe care le prinsese de la părinții ei, știa că tata șovăise să își dea consimțământul, fiindcă nu credea că Atherton era un partener bun pentru ea."
