Urlet in tacere vol.1

Fără să știe, Sara, o adolescentă a zilelor noastre, suferă de pe urma unor legăminte făcute în urmă cu 2000 de ani, când cea din care avea să se deschidă linia familiei lor, marea preoteasă a dacilor, jură să-și reîntâlnească iubirea pierdută.
Citește tot rezumatul cărții Urlet in tacere vol.1... Este atrasă în jocuri periculoase a căror inițiere nu-i aparține, dar ale căror consecințe zguduie cu totul micul ei univers. Când violența îmbracă țesuturi umane, viața Sarei este salvată în mod misterios. Dar supraviețuirea vine cu un preț mult prea mare. Marina Neagu, cu stilul ei binecunoscut, pregătește cititorilor săi încă o poveste trăită cu sufletul la gură. De pe marginea prăpastiei, personajele îți vor da dependență și, la final, te vei trezi dorind mai mult. „Mâna îmi împinge capul în apă. Mă zbat ca o sălbăticiune. Forța care mă presează în ceafă nu îmi permite să-mi întorc fața. Apa îmi pătrunde prin nări și usturimea îmi aduce lacrimi în ochi. Simt presiunea apei pocnindu-mă în frunte și urechile încep să îmi țiuie. Deschid gura. Pentru o secundă, mâna care mă ține sub apă alunecă de pe ceafă și pot să-mi ridic gâtul, suficient cât să trag o gură de aer. Mă împinge înapoi și aerul îmi țâșnește pe nări, învolburând apa în jurul fetei. împing în palme, dar sunt ude și alunecoase, parcă mă trag și mai mult în jos. Gura mi se deschide și țipătul îmi scapă gâlgâit. Picioarele se zbat neputincioase și genunchii îmi pocnesc la contactul cu gresia. — ssșt! a șoptit vocea care reușește mereu să mă liniștească. O simt cum mă mângâie pe interior, cum mă calmează. Este singura ce poate să îndepărteze demonii. Dar ei revin. și-au făcut culcuș în mintea mea și se întorc mereu să mă bântuie.” Fragment din roman: "Am început să țip, înecându-mă în propria voce. M-am oprit doar când o gheață a intrat în contact cu fața mea. Un gust metalic mi-a acaparat gura și amețeala mi-a ridicat valuri de greață în gât. Trântită pe spate, din cauza loviturii, am simțit că încep să mă înec. Aerul nu era suficient și gustul amar îmi bloca gâtul. Unul dintre ei m-a tras în picioare și m-a scos pe ușa ce dădea spre piscină. M-a forțat să mă aplec până ce fata mea a atins apă. M-am zbătut, dar nu aveam cum să scap din strânsoarea de clește. Urletele disperate ale tatălui ajungeau la mine învăluite de ceața pe care panica o coborâse asupra mea. Zgomotul focului de armă le-a întrerupt brusc. Îngrozită, priveam apa cum se apropie și șocul mi-a strâns corzile vocale atât de tare, încât nu puteam să scot nici măcar un geamăt. Picături roșii se scurgeau de pe fata mea ca niște lacrimi, colorând pentru o clipă suprafața apei. Roz, apa devenise de culoare roz, în jurul meu. Uram rozul. Am apucat să inhalez o gură de aer, în timp ce capul mi-a fost împins înainte și o mână grea mă presa în ceafă. Părul îmi dânsa în jurul fetei ca niște alge, în timp ce mâinile, disperate să se agațe de ceva, se zbăteau neputincioase, încercând să se prindă de marginea piscinei. Am simțit până în dreptul umerilor răceala apei care încerca să mă înghită. M-am zbătut(...)" Citește mai puțin...