Totul pe o ciocolata cu rom sau cum am trait povestea fondarii avocatnet.ro

    În 2010 am trăit o perioadă în care mi-am dorit în fiecare zi o ciocolată Rom. Nu țineam nici o cură de slăbire și nici nu mă tratam pentru diabet. Pur și simplu nu-mi permiteam să plătesc un leu pentru ciocolata respectivă.
Citește tot rezumatul cărții Totul pe o ciocolata cu rom sau cum am trait povestea fondarii avocatnet.ro... Eram un om destul de cunoscut pe internet, fondasem un proiect de succes, unul pe care alții îl credeau plin de bani, dar nu-mi permiteam ciocolata respectivă pentru că în acel moment compania mea trebuia să-și tragă cu grijă toți banii pentru a merge mai departe prin criză.     AVOCATNET.RO este o comunitate care explică legislația pe înțelesul tuturor românilor. Este descrierea simplă care se poate da proiectuluipe care l-am fondat în urmă cu peste 15 ani. [...] Viitorul? Câtă vreme vom construi durabil, viitorul nu are de ce să nu fie promițător. (Alin Popescu)     Fragment din volum:       “Bine ai venit. Stai jos. Vrei ceva de băut?      Antreprenoriatul e cam ca mersul în avion. Uneori te zguduie, alteori e lin ca vântul. Primești mâncare, băutură, dar trebuie să fi făcut rost de bani înainte să le poți plăti. Deși pare foarte sigur când te sui în el, câteodată mai și cazi. Și, mai presus de orice, te poți bucura oricând de priveliște. În fond, câți oameni au ajuns cu adevărat deasupra norilor? Acolo, sus, aproape că nu mai contează nici pericolul și nici grijile. Doar ești stăpânul lumii. Mă rog, un stăpân legat de scaun, dar ce mai contează?      Atunci când compania merge bine, un antreprenor se trezește dimineața cu sentimentul că poate muta munții din loc, Atunci când o companie merge bine, tu mergi pe stradă și pașii parcă nu sunt ai tăi. Simți cum sălți de la un pas la altul, dar nu simți efortul în sine. Inspiri, iar aerul pare dintr-o dată mai mult, iar plămânii tăi par niște mici rezervoare de combustibil miraculos. Îți tremură mâinile de bucurie și îți vine să le faci cu ochiul la toți oamenii din jur.      Ca o paranteză, mi se pare ciudat că trăim într-o societate în care, dacă cineva se comportă pe stradă cum spun eu mai sus, e luat drept deranjat mintal de cei mai mulți trecători. Suntem atât de obișnuiți să mergem pe strada sobri și cufundați în gândurile noastre, încât am uitat să înțelegem că unii oameni pot fi bucuroși ori că pot trăi un sentiment de împlinire. și poate că asta ar fi o idee de schimbat de un antreprenor social. Să pună zâmbete pe fețele trecătorilor. Nu știu cât costă, dar e o investiție cu un ROI substanțial.     Revenind la antreprenor și la micile lui bucurii neașteptate, îmi vine în minte o întâmplare haioasă. Dimineața de primăvară, ne-am trezit și am mers, că tot omul, la Oficiul Stării Civile (eu și Alina). Am ajuns acolo, am așteptat cuplurile care erau înaintea noastră și, când am intrat, m-am gândit să dau drumul la cronometru. Știu, probabil că n-ar trebui să fie un gând de luat în seamă în ziua când te căsătorești, dar n-am pretins niciodată că aș fi foarte sănătos la cap. “ Citește mai puțin...