Caietul de scriere. Clasa I. Semestrul ÎI este în conformitate cu noua programă școlară și constituie un suport util pentru exersarea și aprofundarea scrisului. Exercițiile propuse, structurate progresiv, sunt variate și au grade de dificultate diferite.
În alegerea acestora s-a urmărit facilitarea înțelegerii sensului unor cuvinte, a unor expresii sau a textelor, precum și scrierea corectă și caligrafică. Pentru a-i atrage pe cei mici, au fost incluse exerciții-joc menite să dezvolte creativitatea și imaginația elevilor. De asemenea, pentru verificarea periodică a cunoștințelor, caietul conține și exerciții destinate recapitulării și evaluării. Prin modul de prezentare, acest caiet este un material prețios atât pentru lucrul la clasă, cât și pentru cel individual, fiind recomandat elevilor, cadrelor didactice și părinților.
