Destramarea Curcubeului

    Am putea spune oare că Newton a „destrămat curcubeul”, reducându-l la culorile sale prismatice, după cum susținea Keats? Cu alte cuvinte, a sfărâmat el frumusețea? Departe de așa ceva, afirmă renumitul om de știință Richard Dawkins; „destrămarea” prilejuită de cercetarea lui Newton este cheia unei mari părți a astronomiei și a minunatei poezii a cosmologiei moderne.
Citește tot rezumatul cărții Destramarea Curcubeului... Misterele nu își pierd poezia pentru că sunt rezolvate: soluția este de multe ori mai frumoasă decât enigma, descoperind mistere și mai adânci.     Folosindu-se de proză expresivă, pătrunzătoare și atrăgătoare ce i-a dat renumele de care se bucură, Dawkins discută cele mai importante și mai grăitoare subiecte din știința modernă, de la astronomie și genetică la limbaj și realitatea virtuală, combinându-le într-o afirmare și o recunoaștere fără precedent a aplecării umane către descoperire și mirare. Richard Dawkins a fost menit să scrie această carte: o strălucită evaluare a naturii (și a denaturării) științei, un tribut adresat științei nu pentru că este folositoare, ci pentru că este înălțătoare.     Fragment din volum:       “”În aer”, în limba engleză contemporană, înseamnă „la radio". Dar undele radio nu au nimic de-a face cu aerul; mai degrabă le-am putea considera unde luminoase invizibile cu lungime de undă lungă. Când spunem unde de aer ne putem referi în mod rațional doar la un singur lucru, și acesta este sunetul. Acest capitol este despre sunet și alte unde lente și despre modul în care și acestea pot fi „destrămate" precum curcubeul. Undele sonore călătoresc aproximativ de un milion de ori mai lent decât lumina (sau undele radio), nu mult mai repede decât un Boeing 747 și mai lent decât un Concorde. Spre deosebire de lumină și alte radiații electromagnetice, care se propagă cel mai bine prin vid, undele sonore se deplasează numai printr-un mediu material, cum ar fi aerul său apă. Acestea sunt unde de compresie și rarefiere (îngroșarea și subțierea) mediului. În aer, aceasta înseamnă valuri de creștere și apoi descreștere a presiunii barometrice locale. Urechile noastre sunt mici barometre capabile să urmărească modificări ritmice de mare viteză ale presiunii. Urechile insectelor funcționează în cu totul alt mod. Ca să înțelegem diferența, avem nevoie de o mică digresiune, pentru a examina ce este de fapt presiunea.     Simțim presiune la suprafața pielii, ca un fel de apăsare elastică, de exemplu, atunci când astupam cu mâna vâlva unei pompe de bicicletă. De fapt, presiunea este bombardamentul însumat al miilor de molecule de aer, învârtindu-se în direcții aleatorii (spre deosebire de vânt, caz în care moleculele circulă predominant într-o anumită direcție). Dacă ridici palma în calea unui vânt puternic, simți echivalentul presiunii — un bombardament de molecule. Moleculele dintr-un spațiu închis, să zicem, interiorul unei anvelope de bicicletă bine umflată, apăsă spre exterior pereții anvelopei cu o forță proporțională cu numărul de molecule din anvelopa și temperatura prezentă." Citește mai puțin...