Sunt cazuri cînd Omul trebuie să lupte - mai ales cu sine – spre a deveni, pentru a fi ceea ce trebuie să fie! Alexandru Iorga – trei vieți înghesuite într-una singură. Muss pe un vapor comercial în timpul războiului.
Figurant, salahor, culegător de mine neexplodate, trăiește în Crucea de Piatră. Dansator de bar. Manechin de parada modei. Boxer legitimat, arbitru de box. Balerin de operă. Construiește cu mîna proprie trei case. Cu rucsacul în spate călător pe trei continente. Autodidact. Trăiește la Paris, Veneția, Ierusalim... în Tel-Aviv își publică prima nuvelă. Autor de manual de Hatha-Yoga, autor de dicționar coregrafic. Critic de artă, publicist antitotalitar. Face greva foamei, anunțată oficial. În timpul dictaturii comuniste scrie aproape o duzină de romane de... sertar, unele apărute după Revoluție. Este vicepreședinte al UNECOM (Uniunea Națională a celor care nu au fost membri POR). Este unicul scriitor cu pensie de balerin. (Gabriel Petri) Fragment din volum: “10. BEBE MECANICUL Bebe Mecanicul a învățat meseria la C.F.R. pe Grivița. Ca mecanic, s-a dovedit a fi printre cei mai silitori și cînd a ieșit calfa, puțini lăcătuși se puteau măsura cu el. Buba a început încă din anii de ucenicie. Și asta din cauza vecinilor și a prietenilor, care cum pierdeau vreo cheie sau li se strică vreo broască de Ia ușă ori lada, făceau apel la el. Mai tîrziu în atelier, la administrație, cînd se pierdea vreo cheie, tot Bebe era chemat să deschidă. Treaba îi convenea. Mai cîștigă cîte un ban în plus. Apoi începu să-l pasioneze și cînd se vedea în fața unui lacăt sau zar complicat, îl apucau emoțiile. Un fel de emoții „artistice". Și făcea tiparul, lua măsurători, își încercă sculele... și în scurt timp, deschidea. Azi așa, mîine așa, a ajuns mare specialist. Și în birourile pe care le deschidea, printre acte se puteau observa și bani. Și banii... bine a zis cine a zis că sunt ochii dracului. Îi vezi și te ademenesc. Mai ales cînd ai crescut în mizerie și n-ai făcut altceva decît să te gîndești la ei. Și Bebe, deschizînd mereu, cunoștea toate birourile. Cunoștea fiecare sertar. Și mai ales pe acelea în care se găseau bani. Pînă la urmă a început să deschidă fără a fi chemat; nu le-a fost greu să-l prindă. Drumul pînă la Văcărești l-a parcurs repede. Acolo a dat peste spărgători „calificați". Și avea pricepere „tehnică" de-i băga în buzunar pe toți. Dar nu cunoștea trucurile. Le-a învățat. În cîteva săptămîni a ajuns să deschidă cu un ac sau o agrafă orice lacăt. La Văcărești l-a cunoscut pe Sica Ciupitu. Și a auzit de Dinu Șarpe. Gică primea mereu pachete și bani de la Dinu. Îl alimenta și pe Bebe.”
