Doamna cu catelul - A.P. Cehov

   "Cehov e un pictor incomparabil. Da, da, exact asta: un pictor incomparabil al vieții. Principalul e sinceritatea sa, o calitate remarcabilă la un scriitor. Grație acestei sinceritați, el a creat forme noi ale scrisului, absolut noi, după părerea mea, în lumea întreagă.
Citește tot rezumatul cărții Doamna cu catelul - A.P. Cehov... Lăsând la o parte orice falsă modestie, afirm că, sub raport tehnic, el, Cehov, mi‑e mult superior. Nici unul dintre noi, nici Dostoievski, nici Turgheniev, nici Goncearov, nici eu, n‑am fi putut scrie astfel. Cehov e Pușkin in proza." - Lev TOLSTOI     Fragment din volum:       “Olga Ivanovna stătea în dormitor și se gândea că asta era pedeapsa lui Dumnezeu pentru că-și înșelase bărbatul. Ființa aceea neînțeleasă, tăcută și resemnată, depersonalizată de propria ei blândețe și lipsită de voință din pricina bunătății nemărginite, se chinuia acum undeva, pe un divan și nu se plângea deloc. Dacă s-ar fi plâns, fie și în delir, medicii de gardă ar fi aflat că de vină nu era numai difteria. Dar ar fi fost de ajuns să-l întrebe pe Koroșteliov, pentru că el știa tot adevărul. Nu degeaba o urmărea cu niște ochi de parcă ea ar fi fost criminalul principal, iar difteria numai un complice. Și Olga Ivanovna uită și seara cu luna plină de pe Volga declarațiile de dragoste, și zilele pline de poezie petrecute în izbă... Un singur lucru nu-l uita: că, dintr-un simplu capriciu și din prea mult răsfăț, se murdărise toată, din cap până în picioare, cu ceva spurcat și vâscos, de care n-o să se mai poată spăla niciodată...      „Doamne, ce îngrozitor am mințit!" își zise ea, amintindu-și de dragostea plină de neliniște pe care o avusese cu Reabovski. „Blestemate să fie clipele acelea!..."     La ora patru, Olga Ivanovna se așezală masa cu Koroșteliov. Doctorul nu mânca nimic. Stătea încruntat și bea vin roșu. Nici Olga Ivanovna nu mânca nimic. Se ruga în gând la Dumnezeu, făgăduindu-i că, dacă Dimov se vindecă, o să-l iubească iarăși și o să-i fie soție credincioasă. Apoi, uitând o clipă de toate, se uită la Korosteliov și se întrebă: „Oare e cu putință să nu te simți nenorocit când ești atât de banal, șters, necunoscut și, pe deasupra, lipsit de maniere și cu o fată atât de boțită?" Își zicea apoi că Dumnezeu o s-o pedepsească pe loc, nimicind-o [...]" Citește mai puțin...