Sarcina este o perioadă delicată, iar ceea ce se întâmplă în corpul tău îți poate afecta copilul mulți ani după naștere. Există dovezi noi care susțin că prea mult stres acumulat în timpul sarcinii crește riscul ca micuții să dezvolte după naștere probleme emoționale, fizice și comportamentale, THDA ori să întâmpine dificultăți de învățare.
De fapt, așa cum demonstrează cartea, reducerea stresului în perioada sarcinii poate fi considerată la fel de importantă pentru sănătatea fătului precum evitarea alcoolului sau a tutunului. În această lucrare importantă neuropsihologul Susan Andrews oferă instrumente eficiente și soluții ușor de aplicat care ajută femeile însărcinate de pretutindeni să-și țină sub control nivelul de stres: • autoevaluări care determină nivelul de stres zilnic • o formulă de calcul simplă ca să afli cât trebuie să reduci din nivelul de stres • peste 30 de tehnici de relaxare și reducere a stresului Fragment din volum: „O modalitate de a transmite anxietatea Una dintre teoriile importante care explică felul în care stresul femeii însărcinate poate afecta copilul este teoria dereglării axei HPA. Dacă o femeie însărcinată are parte de foarte mult stres și anxietate, nivelul de cortizol din sânge va crește, ajungând astfel și la faț. Conform acestei teorii, creierul fătului începe să considere nivelul crescut de cortizol ca fiind „normal". Prin urmare, decide că nu are nevoie de atât de mulți receptori pentru hormonii de stres în hipocamp. Concret, creierul în dezvoltare al fătului își poate reduce numărul de celule menite să ajute copilul să gestioneze stresul pe viitor. Capitolul trei descrie felul în care hormonii de stres, unul dintre ei fiind cortizolul, sunt produși atunci când trebuie să facem față unor provocări, când gândim sau ne facem griji în privința unei probleme. Copiii care se nasc cu un număr redus de celule în hipocamp, al căror rol este acela de a-i ajuta să facă față situațiilor tensionate, întâmpină dificultăți în a reacționa la supărare, deoarece cortizolul rămâne mai mult timp în sistemul lor. În lipsa unui număr adecvat de receptori care să ajute corpul să elimine hormonii de stres, copilul are șanse mai mari să experimenteze anxietatea și posibil depresia. Pe scurt, dacă o femeie însărcinată suferă de stres cronic, bebelușul ei ar putea fi mai puțin apt să gestioneze stresul. Majoritatea studiilor care au vizat acțiunea efectivă a stresului prenatal asupra dezvoltării creierului s-au bazat pe observarea animalelor. Cercetarea pe subiecți umani a fost mai dificilă; cu toate acestea, părerea aproape unanimă a specialiștilor care s-au ocupat de acest subiect este că stresul maternal afectează creierul fătului prin mecanisme hormonale, în special prin interacțiunea dintre hipotalamus, cortexul suprarenal și glanda pituitară, sau axa HPA, care se activează atunci când suntem stresate. Activând acest sistem în mod regulat (cronic), ajungem să provocăm o dereglare."
