George Cosbuc: Monografie, antologie, receptare critica

     Prezența monografie continuă deschiderea realizată de Petru Poantă [...] și urmărește scoaterea lui Coșbuc de sub influența interpretărilor naționaliste și așezarea lui într-o perspectivă culturală și estetică.
Citește tot rezumatul cărții George Cosbuc: Monografie, antologie, receptare critica... De altfel, utilitatea acestei formule monografice care lucrează la vedere (în anexe) cu textele literare și cu o selecție a celor mai importante texte critice despre autor, într-o recapitulare sintetică echilibrată, și totodată critică, este maximă. Dincolo de ideea centrală, aceea a unui Coșbuc estet, [...], marcat de fascinația pentru artă și pentru transformarea vieții în scene ale unor opere, Andrei Bodiu oferă aici o deschidere originală în perspectiva istoriei literare în general: înțelegerea autorului în condiția sa de scriitor profesionist și nu de voce ingenua a sentimentelor colective. O condiție pe care autorul acestei cărți o trăia cu pasiune, solidaritate confraternă și responsabilitate. (Adrian Lăcătuș)       Andrei Bodiu (1965-2014) a fost poet, prozator, eseist, critic și istoric literar. Poezia lui Andrei Bodiu a fost tradusă în mai multe limbi și a apărut în antologii sau reviste din Marea Britanie, Italia, Franța, Croația, Germania, Letonia. A fost decanul Facultății de Litere a Universității Transilvania din Brașov și, în ultimii ani, coordonatorul școlii doctorale a aceleiași facultăți.       Fragment din volum:       „Estetizarea morții       În lucrarea sa Clasicismul european, Matei Călinescu nota: „E știut, din Poetica lui Aristotel, ca acea purificare (katharsis) pe care o produce tragedia în sufletul spectatorului are drept condiție resimțirea milei și a groazei în fața cumplitului destin al eroilor. Clasicele «bienseances» cer însă ca sentimentele tragice să nu depășească un anume prag al intensității. Milă, arată Boileau, trebuie să fie «fermecătoare», groaza să fie «dulce», astfel de nuanțe fiind, bineînțeles, absente din textul aristotelic. Pasajul din „Arta poetică” (Cântul III) în care se vorbește despre milă și groaza are un aer «manierat» foarte caracteristic. (...) «Dacă dintr-o plăcută mânie fără seamă/ Nu ne cuprinde-adesea din nou o dulce teamă,/ Sau nu strecori în suflet o milă-ncântătoare,/ în van aduci pe scenă o piesă de valoare»" În opera poetică a lui Coșbuc, sfârșitul destinului este unul profund estetizat. Inspirată sau nu din modelul neoclasic, estetizarea morții este parte a proiectului estetizalii lumii. Felul în care e privită moartea e decisiv pentru înțelegerea proiectului poetic propus de autor. În „Lupta vieții”, poezie, care, spuneam, exprimă perceperea vieții ca artă, autorul scrie: „E tragedie nălțătoare/ Când, biruiți, oștenii mor". Am putea asimila această „tragedie nălțătoare" conceptelor neoclasicismului de „milă fermecătoare" sau „groaza dulce". Estetizarea morții stă, la Coșbuc, sub semnul „tragediei înălțătoare", a unui tragic atenuat de și prin frumos. În „Decebal către popor”, moartea nu e privită ca o frângere a destinului, ci ca o împlinire a lui. „Din zei de-am fi scoborâtori,/ C-o moarte tot suntem datori!/ Totuna e dac-ai murit/ Flăcău ori moș îngârbovit;/ Dar nu-i totuna leu să mori/ Ori cane-nlănțuit." Demnitatea morții e expresia armoniei depline a eroicului. Curajul în fața morții este, în Decebal către popor, atitudinea care-l apropie pe om de zeu și care-l desparte de dușmanii săi." Citește mai puțin...