Drumul celor putini Tudor Greceanu

Drumul celor puțini. Amintirile unui pilot de vânătoare ieșit din încercuirea de la Stalingrad Tudor Greceanu (1917-1994) a fost unul dintre așii aviației romane de vânătoare din cel de-al Doilea Război Mondial, având la activ peste 6.000 de ore de zbor pe timp de război, realizate în 1.000 de misiuni de luptă, atât în Est, cât și în Vest, și zeci de victorii aeriene pentru care a fost răsplătit cu numeroase ordine și decorații devenind și Cavaler al Ordinului „Mihai Viteazul” clasa a III-a.
Citește tot rezumatul cărții Drumul celor putini Tudor Greceanu... Arestat de comuniști, a reușit o spectaculoasă evadare de la Aiud. Volumul spune povestea unui pilot de vânătoare care și-a începutul ascensiunea puțin înainte de debutul conflagrației, a participat la nenumărate lupte aeriene dintre care cele mai dramatice episoade s-au petrecut în timpul bătăliei de la Stalingrad, apoi a trecut prin infernul închisorilor comuniste și prin amputarea picioarelor din cauza torturilor suferite acolo, lăsând în ultimii ani ai vieții prețioase amintiri despre toate acestea. O parte dintre capitole au fost scrise de Tudor Greceanu însuși, celelalte constituindu-se din interviuri acordate de autor. Fiecăruia îi este frica de ceva. Unii sunt victimele propriului refuz al fricii, al propriului curaj, care este o veșnică luptă psihologică între ceea ce suntem și ceea ce am putea deveni sub imboldul fricii. În luptele cu rușii, unde am fost mereu în inferioritate numerică, doi contra douăzeci, acționăm mai puțin sub imboldul fricii, pentru că aveam superioritatea avionului, ceea ce nu s-a întâmplat cu americanii, când superioritatea numerică era de 1 la 30-40 și nu mai aveam superioritatea aparatelor. Atunci recunosc că de multe ori trebuia să ne învingem frica. Odată am fost doborât: la o altitudine de 11.000 de metri, un proiectil exploziv m-a lăsat fără instalația de oxigen. […] Mi-am pierdut cunoștința. Nu știu ce s-a întâmplat. Presupun că am avut un moment de revenire când m-am apropiat de sol. Avionul a fost găsit pus pe burtă, or, a pune un Messerschmitt pe burtă nu e o treabă ușoară. – Tudor Greceanu Fragment din carte: "La noi în unitate nu se face economie de combustibil sau de ore motor. Vreau să vă văd zburând mereu, iar programul vi-lvoi face eu, așa fel că în cel mai scurt timp să fiți suficient de antrenați pentru a intra în luptă și a supraviețui învingând. Sunteți liberi... Puteți pleca acasă... sau la un restaurant... unde vreți. Și de mâine începe activitatea și programul de zbor de antrenament." Am plecat; am părăsit aerodromul cu impresia îmbătătoare a unei mari duble victorii: învinsesem și-mi făcusem un aliat din Messerschmitt și învinsesem rezervele lui Popișteanu, câștigând un loc la care numai cu 48 de ore mai înainte nici în vis nu cutezam să mă gândesc. Știam că ambele victorii se pot transforma la cea mai mică greșeală în înfrângeri, poate chiar definitive. Timpul mi-a dat dreptate, căci a doua zi de dimineață pe aerodromul Pipera s-a așternut unul dintre cele mai mari dolii din aviația română contemporană. Căpitanul Pufi Popescu, aș al aviației române, pilot de vânătoare, polivalent, campion mondial de acrobație și comandant al escadrilei 57 din Grupul lui Popișteanu (7 Vânătoare) s-a ciocnit în zbor în formație strânsă cu un căpitan german, Hornig. Lui Pufi i-a zburat elicea avionului mâncând cu ea din neatenție o parte din coada lui care a reușit totuși să aterizeze. Nu aveau decât 200 m înălțime și de aceea, cu toate că Pufi Popescu a încercat să se salveze cu parașuta, aceasta nu s-a putut deschide complet, iar Pufi a fost făcut bucăți. Această mare tragedie a fost un semnal de alarmă și un nou memento pentru toți cei care se încred prea mult în puterile și în nemurirea lor. Aceasta din urmă credință a semănat de altfel cu mii de morminte drumul zburătorilor din lumea întreagă și voi mai avea ocazia de multe ori să semnalez victime ale aceluiași „icarism", care face parte din însăși factura sufletească a zburătorilor. " Citește mai puțin...