Charles Handy este unul dintre giganții gândirii contemporane. În A doua curbă, autorul analizează trendurile actuale ale capitalismului și se întreabă dacă este un sistem sustenabil. În plus, aduce în discuție regândirea rolurilor pe care le avem în viață – ca studenți, părinți, lucrători și alegători – și care ar trebui să fie obiectivele unei societăți ideale a viitorului.
Provocator și atent ca întotdeauna, el așterne pe hârtie întrebările pe care ar trebui să ni le punem cu toții și ne indică direcția unora dintre răspunsuri. Ca manifest al unui om de stânga orientat către viitor, A doua curbă reușește să direcționeze cu succes energia și entuziasmul generației tinere, în care Handy își pune mare speranță... Pe parcursul deceniilor, previziunile lui Handy i-au câștigat dreptul de a-și expune părerile despre diverse subiecte și, având în vedere istoricul său, nu-ți dorești să i te împotrivești atunci când se vor îndeplini unele dintre cele mai radicale idei ale sale. - Financial Times Blând, dar incisiv... În cele peste douăsprezece cărți scrise, Handy și-a construit reputația de observator fin al universului muncii și al vieții organizaționale... Vocea sa este o prezență liniștitoare, care ne stârnește interesul. Ar trebui să continuăm să o ascultăm. - Management Today Puternică și originală... Este imposibil să nu fii impresionat și puțin descurajat de atât de multă energie și înțelepciune. - Irish Independent Fragment din carte: "Orice poți face din poziția de client poți să faci și din poziția de furnizor, chiar să-ți creezi propriul joc pe calculator dacă îți dorești asta. Poți să vinzi un loc din propria mașină, să oferi o masă în locuința ta contracost, să vinzi un loc de parcare din fața casei tale, să-ți împrumuți bicicleta, să vinzi chiar și timp petrecut alături de câinele tău, împreună cu alte servicii nelimitate în așa-numita „economie de partajare"*. Această modă nouă este doar încă un exemplu al intermediarului exclus, care îți permite ca individ să eviți furnizorii convenționali ai acestor servicii făcând singur aceste lucruri pe internet. Este o afacere mare pentru unii. Până în aprilie 2014, Airbnb era evaluată de investitori la valoarea de 10 miliarde de dolari, mai mult decât grupurile hoteliere Hyatt sau Intercontinental, în timp ce proprietarii caselor câștigau fiecare 7 530 de dolari în medie, în 2013, prin închirierea camerelor. Deoarece costurile de start-up sunt minime, mulțumită internetului, numărul noilor întreprinderi digitale este extraordinar de mare, deși multe dintre ele sunt menite să eșueze. Timpul ne va spune, dar nu este sigur că oricare dintre aceste afaceri sau servicii noi va crea o mulțime de locuri de muncă, chiar dacă va avea succes. Cele mai multe vor rămâne afaceri de tip hobby, pentru bani de buzunar în plus. Simțind o schimbare în aer, o parte dintre acei furnizori, care ar putea să nu fie incluși în noul val pentru închiriere, urmează tendințele. Home Depot închiriază unelte, dar le și vinde, Daimler închiriază mașini Smart la minut, General Motors a investit în Relay Rides, o companie de partajare de mașini. În Londra, prețurile în creștere ale caselor îi transformă pe mulți în chiriași mai degrabă decât în proprietari. Este acesta începutul unei noi curbe, una în care proprietatea este prea scumpă, prea apăsătoare, un statut prea greu de schimbat? Economia închirierii face parte din nouă a două curbă? Dacă reflectăm mai mult asupra acestei schimbări, ajungem la concluzia că închirierea aduce fiexibilitate. De ce să te legi de active fixe de orice tip când poți să închiriezi aproape orice, să-l folosești și ulterior să pleci mai departe? "
